30.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialSorin Grindeanu: Cel mai bun premier ar fi fost o combinație între...

Sorin Grindeanu: Cel mai bun premier ar fi fost o combinație între Năstase, Ponta, Isărescu și Tăriceanu

Sorin Grindeanu a declarat luni seară, la postul Antena 3, că, în opinia lui, cel mai bun prim-ministru al României de după anul 1989 ar fi fost "o combinație" între Adrian Năstase, Victor Ponta, Mugur Isărescu și Călin Popescu Tăriceanu.

"Mi-e greu să fac o evaluare. Cred că o combinație, o combinație între Adrian Năstase, Victor Ponta și Mugur Isărescu, așa o combinație ar fi fost fericită și domnul Tăriceanu pentru că a fost o perioadă în care lucrurile au mers foarte bine din punct de vedere economic. Eu cred că așa, luat mai mult de la unii, mai puțin de la alții, dar o combinație ar fi fost ideală", a afirmat Sorin Grindeanu, întrebat într-o emisiune la Antena 3 cine, în opinia sa, a fost cel mai bun prim-ministru postdecembrist al României.

Fiind întrebat care și-ar dori să fie menționată la galeria de onoare a foștilor premieri perioada sa de guvernare, un mandat, două mandate, prim-ministrul în funcție a spus: "Îmi doresc să rămân atât timp cât simt că eu și echipa pe care o coordonez facem ceea ce trebuie și pentru ceea ce ne-au ales oamenii".

"Atât timp cât facem ceea ce trebuie, atât trebuie să rămânem", a spus Grindeanu.

Referitor la care este cea mai mare "ambiție politică" a sa și dacă se gândește pe viitor la un mandat de președinte al României, premierul a răspuns că nu s-a gândit la așa ceva, informează Agerpres.

"Nu, nu m-am gândit și sunt cât se poate de sincer. În ultimul an, la mine viața s-a schimbat, așa, de la o lună la alta, eram parlamentar, după aceea mi-a cerut filiala să candidez la Consiliul Județean, am câștigat, (…). Îmi doresc așa cum am spus, în urmă cu câteva luni, (…) imediat ce am depus jurământul ca președinte de CJ, îmi doresc să fac treabă, să fiu împreună cu echipa mea, să simt că suntem de folos și că facem ceea ce trebuie. Vă spuneam de pericolul de a te rupe de realitate, de ceea ce înseamnă realitatea de zi cu zi (…) eu consider că e cel mai mare pericol. În momentul în care (…) trăiești sub un clopot de sticlă și auzi în stânga, dreapta, numai lucruri frumoase, cât ești de frumos, cât ești de deștept, ce bine faci, în momentul ăla pierzi contactul cu ceea ce reprezintă realitatea și acesta este un pericol pe care-l are fiecare om politic care ocupă o funcție de demnitate. (…) Să te ia valul. (…) De asemenea, atunci când o să ies (din funcție — n.r.) (…) și voi ocupa și eu un loc pe acest perete (galeria foștilor premieri ai României de la Guvern — n.r.) mi-aș dori să ies, și asta este de fapt ținta, (…) cu sufletul împăcat că a făcut tot ceea ce depinde de el și de echipele pe care le-au condus, să facă bine. Asta este ceea ce-mi doresc", a mai declarat Sorin Grindeanu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

AUR l-a reclamat pe Cîrstoiu la Direcția Antifraudă Fiscală

Președintele filialei AUR București, Mihai Enache, anunță că l-a reclamat la Direcția Generală Antifraudă Fiscală pe medicul Cătălin Cîrstoiu, candidat la Primăria Capitalei. "Mihai Enache,...

Președintele polonez Duda ar urma să se întâlnească cu Trump

Președintele polonez Andrzej Duda a declarat că s-ar putea întâlni cu Donald Trump în timpul unei vizite la New York săptămâna aceasta, în timp...

TOP 5 abilităţi esenţiale care te vor propulsa în carieră

Indiferent de traseul pe care-l alegi în carieră, vei avea nevoie de mai mult decât cunoştinţe specifice pentru a avansa. Soft skills sau abilităţile...
Ultima oră
Pe aceeași temă