15.5 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialȘerban Nicolae intră în tagma plagiatorilor

Șerban Nicolae intră în tagma plagiatorilor

Peste 10% din lucrarea de doctorat în domeniul relaţiilor internaţionale a senatorului PSD Şerban Nicolae conţine pagini plagiate, într-un caz fiind preluate din textul-sursă şi note de subsol, potrivit unei investigaţii a CRJI.

Teza a fost susţinută în 2009, la Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca, titlul fiind „Proiecte de reformă a Naţiunilor Unite”, iar îndrumător profesorul Vasile Vese. „Am beneficiat şi de ajutorul şi îndrumările a doi reputaţi profesori ai aceleiaşi universităţi, Vasile Boari şi Vasile Puşcaş, ultimul, cunoscut şi ca om politic, fiind şi cel care a sugerat titlul lucrării”, a scris ulterior Nicolae, pe site-ul personal, adăugând că primit calificativul „magna cum laudae”.

În teză, care are 324 de pagini, există două tipuri de plagiat. Primul este cel al preluării de fragmente fără a menţiona deloc sursa.

Al doilea tip de plagiat din teza lui Şerban Nicolae este cel în care sunt preluate, cuvânt cu cuvânt, fără ghilimele, fragmente de zeci de rânduri sau chiar pagini, indicându-se sursa în note de subsol. Atât Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, în deciziile luate în trecut în cazul unor doctorate plagiate, cât şi cei trei universitari consultaţi de CRJI, critică această modalitate de citare şi consideră că încalcă regulile academice.

Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Ludovic Orban sare la gâtul lui Iulian Dumitrescu, preşedintele PNL Prahova: “Nesimțire sfidătoare!”

Iulian Dumitrescu, președintele PNL Prahova, inculpat pentru corupție și cu interdicţia de a exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, continuă să surprindă....

Eșecul lui Nicușor Dan: Capitala îngheață, Promisiunile se Topesc

Avaria care a lăsat jumătate din Capitală fără apă caldă este simbolul eșecului sub administrația lui Nicușor Dan. Începând din 2020 cu promisiuni de...
Ultima oră
Pe aceeași temă