Tribunalul București a respins, miercuri, cererea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție de arestare preventivă a Elenei Faur, șef al Serviciului Achiziții din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia", aceasta fiind plasată sub control judiciar în dosarul în care este acuzată că atribuia contracte unor societăți "agreate" care practicau prețuri supraevaluate cu până la 1.100%.
Elena Faur a fost reținută, marți, de DNA pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
Potrivit procurorilor DNA, Elena Faur este acuzată că, în perioada octombrie 2012 – decembrie 2016, în calitate de șefă a Serviciului Achiziții și-ar fi îndeplinit în mod defectuos, prin încălcarea legislației primare, atribuțiile de serviciu ce îi reveneau în domeniul achizițiilor publice, cu privire la cercetarea pieței pentru obținerea celei mai bune oferte, negocierea condițiilor comerciale cu furnizorii.
„Concret, Elena Faur a atribuit contractele de achiziție lucrări sau produse doar unor societăți „agreate” deși prețurile practicate de acestea erau mult mai mari decât cele practicate de alți operatori economici. În acest sens, este de menționat faptul că în urma comparării prețurilor cu care produsele au fost comercializate către spital, cu prețurile la care aceste societăți au achiziționat, ele însele, produsele, a rezultat o supraevaluare a acestora cu 200% până la 1.100%. Prin aceste demersuri a fost produs unității medicale un prejudiciu de 2.994.608,69 lei, ce constituie totodată un folos necuvenit pentru firmele beneficiare al contractelor”, precizează DNA, într-un comunicat de presă.