6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialMai multă corupție decât igienă în sănătate: Condiții insalubre și infracțiuni în...

Mai multă corupție decât igienă în sănătate: Condiții insalubre și infracțiuni în serie la Spitalul din Tecuci

Conducerea Secției de pediatrie de la Spitalul Municipal „Anton Cincu” din Tecuci a fost destituită sâmbătă, la cererea primarului Cătălin Hurdubae, după ce, joi, un tecucean a postat pe Facebook o filmare ce ilustra condițiile în care sunt internați copiii la spital: pereți cu igrasie, uși care nu se puteau închide pentru că nu aveau broaște, mobilier ruginit, mizerie la grupurile sanitare, vase de wc sparte etc.

Filmul a adunat aproximativ 80.000 de accesări, condițiile din spital fiind dur comentate de internauți. Primarul Tecuciului a descins la spital și a constatat că la „Pediatrie” erau în toi reparațiile, se montau broaște la uși, pereții fuseseră curățați de igrasie, dar în jurul ramelor ferestrelor încă mai erau urme de mucegai.

Conducerea secției a explicat că are la dispoziție o singură infirmieră, dar, la cererea primarului, i-a demis pe medicul șef de secție și pe asistentul șef. A fost anunțat și un control al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Galați: „Vom trimite o echipă de control pentru a verifica toate aspectele legate de această situație”, a declarat șefa DSP Galați, Liliana Iordăchescu. Edilul Tecuciului a anunțat un program de reabilitare a secțiilor spitalului, întrucât în ultimii 4-5 ani nu au fost efectuate investiții.

Mercurialul șpăgii: 15 găini, 60 l de ţuică şi 300 l de vin

Dacă în ultimii ani directorii care s-au perindat pe la conducerea spitalului din Tecuci nu au reușit să asigure un minimum de condiții de igienă, în schimb nu au lipsit cazurile de corupție, în care au fost implicați trei foști directori ai Spitalului Municipal „Anton Cincu”. S-ar putea spune că, la Tecuci, directorii au fost schimbați, au fost demiși sau au demisionat, după ce ajungeau în atenția procurorilor DNA. În urmă cu câțiva ani, a făcut vâlvă cazul Mioarei Țocu, directoare a spitalului din Tecuci, care i-a pretins unui tânăr, care voia să ocupe postul de informatician al spitalului, nu plicuri cu euro sau lei, ci 15 găini, 60 de litri de ţuică şi 300 de litri de vin. A cerut şi bani, dar puţini: 360 de lei.

Tânărul respectiv a reuşit să se angajeze ca informatician, dar, pentru că directoarea îi tot cerea să o care cu maşina pe unde avea ea treburi, omul nu a mai rezistat şi s-a autodenunţat la DNA. Procurorii au trimis-o în judecată pe Mioara Țocu, iar magistrații au condamnat-o la închisoare cu suspendare.

Generatoare electrice

După  Mioara Țocu, un alt director al spitalului, Dragoș Teodoru, a fost trimis în judecată pentru fapte de corupție, după ce a achiziționat generatoare electrice de la firma liderului PNL Tecuci, Viorel Cristovici, patron al SC Majestic Comexim SRL Tecuci. Ambii au fost cercetați de procurorii DNA, care au apreciat că echipamentele, pentru care spitalul a plătit 220.000 lei, ar fi fost vândute la un preț prea mare, fiind înregistrat un prejudiciu de aproape 27.000 de lei.

Șpăgi de 70.000 de euro

Al treilea caz a fost înregistrat în aprilie 2016, când directorul Spitalului din Tecuci, Teodor Negru, a fost pus sub control judiciar la cererea DNA, pentru fapte de corupție. Potrivit rechizitoriului DNA, în perioada 2014 – 2016, Teodor Negru, a pretins și primit suma de 10.000 de euro de la administratorul unei societăți comerciale, martor denunțător, în schimbul plății unor facturi.

Omul  de afaceri încheiase un contract cu spitalul, fi-nanțat din fonduri europene, pentru „dezvoltarea, instalarea și mentenanța unui sistem informatic“. Valoarea contractului era de 870.921 lei. Practic, managerul spitalului din Tecuci a refuzat să achite facturile dacă nu își primea șpaga. În perioada 2014-2015, managerul spitalului din Tecuci a încasat de la omul de afaceri, prin intermediul a doi intermediari, șpăgi în valoare totală de 70.000 de euro.

Dosarul a fost trimis în judecată de DNA, aflându-se pe rolul Tribunalului Galați.  

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă