8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialSălaj: Descoperire importantă în fostul oraș roman Porolissum

Sălaj: Descoperire importantă în fostul oraș roman Porolissum

O importantă descoperire ce vizează unul din cele mai mari edificii publice din Dacia Romană, aflată în fostul oraș roman Porolissum, a fost făcută recent de către o echipă de arheologi condusă de specialistul în arheologie romană, Coriolan Opreanu, aceștia aducând la lumină elemente dintr-o monumentală intrare în edificiul ce a fost, cel mai probabil, o basilică romană situată în vecinătatea pieței forului municipiului.

Descoperirea vine după o amplă campanie de prospectare a unei zone de circa 10 hectare din incinta Complexului Arheologic Porolissum, cu accent pe porțiunea unde se presupune că a existat municipiul roman Septimium Porolissense, săpături în cadrul cărora, notează Agerpres, anul trecut, a fost identificată o clădire monumentală din perioada Imperiului Roman, cu o lungime de 40 de metri și o lățime de 20 de metri.

“În cazul nostru, construcția aceasta are o dimensiune considerabilă. Probabil că este una din cele mai mari, dacă nu cea cel mai mare edificiu public din Dacia Romană. Are circa 40 de metri lungime și lățimea de circa 20 de metri. (…) Masivitatea zidurilor, care au lățimea de circa 1,4 metri și o temelie lată de 1,5 metri și adâncă până la 2,5 metri, întărită cu contraforți pe una din laturi ne arată, din start, fără să avem prea mari cunoștințe de inginerie, că era o construcție foarte înaltă, foarte masivă. Am descoperit foarte multe piroane de dimensiuni foarte mari, de 15 centimetri sau chiar mai lungi, ceea ce sugerează masivitate grinzilor care susțineau acoperișul. Evident, deci, că ne aflăm în fața unei clădiri mari, gigantice chiar, acoperite și care avea foarte probabil funcțiunea de basilică”, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, profesorul doctor habilitatis Coriolan Opreanu, director adjunct al Institutului de Arheologie și Istoria Artei Cluj-Napoca al Academiei Române.

Potrivit sursei citate, clădirea a fost ridicată în ultima perioadă de liniște și pace a Imperiului roman, în epoca împăratului Severus Alexander, în intervalul 222-230. 

Rezervația arheologică Porolissum este unul dintre cele mai mari și bine păstrate situri arheologice din România. Acest centru militar de graniță a fost stabilit în anul 106, de împăratul roman Traian, pentru a apăra trecerea principală dinspre Munții Carpați (Meseș) spre Dacia Porolissensis. După câteva zeci de ani, Porolissum a evoluat într-un important centru comercial, care facilita schimburile dintre romani și barbari, continuând să prospere vreme de aproape un mileniu după retragerea romană din Dacia, din anul 271.

Cele mai citite

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...

De ce reconstrucția incluzivă a Romilor din Ucraina postbelică va fi o palmă pentru Putin

Acesta s-ar putea să nu pară momentul potrivit pentru a vorbi despre Romii din Ucraina. Conducerea țării se luptă să mențină sprijinul aliaților cheie....

VIDEO. Cătălin Cîrstoiu: “Îmi pare rău că nu l-am ascultat pe Traian Băsescu”

Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun PSD - PNL la Primăria Capitalei, a vorbit, înt-o conferință de presă, despre expunerea publică ce i-a adus "mult rău"...
Ultima oră
Pe aceeași temă