10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialSabin Orcan, despre dorința ministrului Pană ca presa să promoveze numai știri...

Sabin Orcan, despre dorința ministrului Pană ca presa să promoveze numai știri pozitive: Delirați. Este o teorie foarte proastă. Publicul își alege ce conținut să citească

Sabin Orcan, directorul editorial al ziarului "România Liberă", a declarat, la postul de televiziune B1 TV, că solicitarea ministrului Doina Pană ca mass-media din România să promoveze numai știri pozitive este "o teorie proastă", iar pentru aceste afirmații, ministrul ar trebui sancționat.

Ministrul Apelor și Pădurilor, Doina Pană, a intervenit telefonic, subliniind că ea "a solicitat femeilor din presă, ca împreună cu femeile din politică să facă front comun ca copiii lor să nu vadă numai negativ – negativ – negativ". Pană a mai adăugat că "nu vrea să impună știri sau direcția editorială a ziarelor și televiziunilor".

"Emiteți o teorie proastă. În lumea civilizată nu există astfel de legi. Publicul își alege publicațiile pe care să le urmărească. Gazeta la care ați dat interviu a promovat, timp de 20 de ani, numai ț*** goale", a declarat jurnalistul Sabin Orcan. 

"Fac abstracție de modul în care invitatul dumneavoastră mi s-a adresat. Eu îmi fac meseria bine. Eu susțin ce este bine pentru sănătatea morală a tinerilor. Există studii care susțin că știrile negative au un impact negativ asupra psihicului consumatorilor", a mai adăugat ministrul de resort.

"Delirați. De la păduri ați ajuns la psihologia copilului", a spus Sabin Orcan.





Ministrul Apelor și Pădurilor, Doina Pană, a declarat, luni, că mass-media din România, mai ales posturile de televiziune, difuzează prea puține știri pozitive și ea încearcă să corecteze această situație, informează Realitatea Tv.

"Noi avem tineri foarte buni, dar trebuie să ne îngrijoreze gradul de violență la care s-a ajuns în țara asta, de ură, de dezbinare, și astea sunt toate efectele unor propagări doar a știrilor negative în România. Iar tânărul care se uită la TV se identifică cu ceea ce vede", a susținut Doina Pană.

În acest context, ministrul Doina Pană propune ca acele instituții media care vor difuza știri pozitive să primească anumite facilităţi din partea statului român.

"Acest lucru se poate face numai prin unele măsuri legislative. Eu văd la modul să existe și știri pozitive. Putem veni cu o deducere de TVA, cu o impunere clară. Ei consideră că le scade rating-ul. Le scade la toate, că toate vor avea astfel de știri pozitive", estimează Doina Pană.

Pentru a determina promovarea și aprobarea unui asemenea proiect de lege, ministrul Apelor vrea să creeze "un fel de pact ntre femeile din politică și cele din presă".

”M-am gândit la un fel de pact între femeile din politică și cele din presă, în sensul să creeze un val, prin dezbateri, prin invitați lideri de opinie… să se creeze valul necesar pentru a se solicita această lege", a susținut Doina Pană.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă