11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialS-a inaugurat noul sediu al Serviciului de Paşapoarte din Plaza România. Peste...

S-a inaugurat noul sediu al Serviciului de Paşapoarte din Plaza România. Peste 100 de persoane stau la coadă de la primele ore ale dimineții. Premierul Tudose, baie de mulțime la noul sediu

UPDATE 10.00: Premierul Mihai Tudose a efectuat, luni, o vizită la noul sediu al Serviciului de Pașapoarte din Plaza România. "În sfârşit sunt condiţii civilizate. Se aşteaptă între 20 şi 30 de minute. Oamenii nu mai sunt nevoiţi să stea în soare şi în căldură, ba chiar pot să bea şi o cafea şi să mânânce pentru că birourile sunt pe acelaşi etaj cu restaurantele", a declarat șeful Executivului.

Un nou sediul al Serviciului de Pașapoarte s-a deschis, luni, la Plaza România, iar sute de cetățeni așteaptă la coadă pentru eliberarea actelor, Potrivit Mediafax, mulți dintre ei au ajuns cu autocarele de la ora 5.00, din Republica Moldova.

Noul sediu al Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple din Plaza Mall s-a deschis luni, la ora 8.30, urmând ca până la finalul lunii să aibă program prelungit până la ora 18.30. Programul normal pentru depunerea documentelor şi ridicarea paşapoartelor este între orele 8.30 şi 16.30 în zilele de luni, miercuri, joi şi vineri, respectiv 8.30 – 18.30 pentru ziua de marţi.

"Am venit să îmi reînnoiesc paşaportul. Sunt din Chişinău şi mă ocup cu comerţul. Am venit aici pentru că am aflat că e sediu mai mare şi se merge mai repede. Pe la 05:00 am ajuns şi am dormit în parcare, aici, în maşină. Văd că programul începe la 08:30, dar mall-ul se deschide la 10:00. Nu prea înţeleg cum vine treaba asta, dar asta e, o să aştept, că doar n-am venit degeaba din Moldova până aici", a declarat Vadim.

"Pentru preschimbarea paşaportului am venit. Locuiesc de şase ani în Bucureşti, sunt din Nisporeni, din Republica Moldova şi am venit la studii în România. În Pipera am văzut că e coadă mare şi de asta am decis să vin aici. Măcar dacă am de aşteptat cinci-şase ore pot să beau o cafea, să mănânc un corn, să mai văd ce e prin magazine", a declarat Elena.

Taxele pentru eliberarea paşapoartelor pot fi achitate la ghişeul de Trezorerie deschis la nivelul -1 al centrului comercial, precum şi la unităţile bancare existente la acelaşi nivel, prin transfer bancar.

De asemenea, rămân valabile şi celelalte modalităţi de plată: on-line – prin serviciile puse la dispoziţie de unităţile bancare şi prin mandat poştal la oficiile poştale, potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Cetăţenii vor putea depune cereri şi ridica paşapoarte şi de la celelalte două puncte de lucru din Şoseaua Pipera şi din Piaţa Amzei. La toate cele trei sedii se vor elibera atât paşapoarte simple electronice cât şi paşapoarte simple temporare.

Totodată, punctele de lucru ale Serviciului situate în strada Ion Ţuculescu, numărul 42B, Sector 3, strada Străduinţei, numărul 1, Sector 4 şi strada Virtuţii, numărul 1-3, sector 6, îşi încetează activitatea odată cu operaţionalizarea noului sediu.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă