13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialRomânia și-a lansat oficial candidatura pentru ca Agenţia Europeană a Medicamentului să...

România și-a lansat oficial candidatura pentru ca Agenţia Europeană a Medicamentului să fie mutată în București

România şi-a lansat oficial, vineri seară, candidatura pentru relocarea Agenţiei Europeană a Medicamentului, care se află în prezent în Marea Britanie. Astfel, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a precizat că Bucureştiul este pregătit pentru acest pas, informează Mediafax.

„România merită să găzduiască Agenţia Europeană a Medicamentului, suntem pregătiţi pentru asta, avem cel puţin 50 de ani în acest domeniu. România a asigurat de fiecare dată pentru cetăţenii ei, medicamente de calitate, aparatură medicală de calitate graţie eforturilor şi calificării specialiştilor noştri din domeniul Agenţie Naţionale a Medicamentului. Îmi doresc că EMA să îşi găsească locul în România. Mă voi întâlni în perioada următoare cu omologii noştri din celelalte ţări europene, chiar dacă au candidatură sau nu. Este un proces elaborat, de lungă durată şi cred că România are o şansă de care trebuie să profităm cu toţii”, a declarat ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a explicat că Bucureştiul este un oraş pregătit pentru a primi Agenţia Naţională a Medicamentului.



 

 

În Bucureşti sunt peste 20 de spitale şi zeci de clinici, toate cu medici extraordinari care primesc oferte de a pleca în străinătate, tocmai că sunt foarte bine pregătiţi. În domeniul cultural, cred că avem excelenţă, pentru că avem Teatrul Naţional, peste 20 de teatre, Ateneul Român, iar pentru perioadele de weekend, Centrul Vechi este deosebit de apreciat de cetăţeni. De asemenea, cel mai mare buget al Primăriei este alocat pentru dezvoltarea infrastructurii. Avem în stadii avansate construcţia de pasaje, pasarele, extinderi şi supralărgiri de artere. Bucureşti este pregătit din toate punctele de vedere pentru a-i primi cu braţele deschise pe angajaţii Agenţiei Europene pentru Medicamente şi pe familiile acestora”, a explicat primarul Gabriela Firea.

Preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului, Nicolae Fotin, care este şi coordonatorul proiectului, a declarat că România are un dosar „complet, foarte bun”, menţionând că relocarea EMA în ţara noastră ar însemna foarte mult pentru sistemul de sănătate.

România este una dintre cele 19 ţări candidate pentru preluarea Agenţiei Europene a Medicamentului, iar în noiembrie se va decide care este statul în care se va reloca această instituţie. Dacă ţara noastră va ieşi învingătoare, va dura aproximativ doi ani mutarea efectivă.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă