23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialRise Project: Eurodeputata Ramona Mănescu ar fi implicată în retrocedări de teren...

Rise Project: Eurodeputata Ramona Mănescu ar fi implicată în retrocedări de teren suspecte, în Sectorul 6

Peste 14 hectare de teren din Sectorul 6 ar fi retrocedate suspect, în beneficiul eurodeputatului Ramona Mănescu (44 de ani), al magnatului imobiliar Dragoș Dobrescu (46 de ani) și a fostului primar Cristian Poteraș (51 de ani), care ispășește o condamnare de opt ani de închisoare, început din 2015, arată o anchetă realizată de Rise Project.

Ramona Mănescu, fost ministru al Transporturilor în Guvernul Ponta și actual eurodeputat din partea PNL în Parlamentul European, ar fi câștigat 2,35 de milioane de euro. Acești bani ar fi luați în urma unor speculații ale drepturilor succesorale ale unor terenuri, în 2005-2007, la începutul carierei sale politice, când era vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Tineret.

“Retrocedările prezentate nu au legătură cu condamnarea penală a fostului primar, dar au fost făcute în favoarea aceloraşi beneficiari şi în aceeaşi perioadă de timp, scriu jurnaliştii, precizând că este neclar dacă acestea au încălcat legea fondului funciar, dar este clar că au fost, ca şi celelalte, preferenţiale şi speculative”, scriu jurnaliștii.

Potrivit informațiilor prezentate în anchetă, Mănescu, Poteraș și Dobrescu au cumpărat de la oameni simpli, împreună, drepturile succesorale asupra unor terenuri, plătind 327.000 de euro. Aceste terenuri erau de la persoane care își pierduseră orice speranță că ar mai primi terenurile de la stat, după ce ele au fost luate de comuniști.

“Imediat ce şi-au însuşit aceste drepturi, terenurile, care nu fuseseră restituite cu anii, la cererea unor anonimi, le-au fost restituite lor, la adrese convenabile.

Propunerile de restituire au fost făcute chiar de Cristian Poteraş, şef al Subcomisiei Locale de Fond Funciar a Sectorului 6, iar deciziile de retrocedare propriu-zise au fost luate de Comisia Muncipală de Fond Funciar, de pe lângă Prefectura Bucureşti.  Au devenit, astfel, proprietarii a 14,2 hectare” mai spun jurnaliştii.

Cei trei au vândut terenurile cu 17,8 milioane de euro unor multinaționale din domeniul dezvoltărilor edilitare.

Profitul net al acestei afaceri ar fi fost de 17,5 milioane de euro. Unul dintre „vânzătorii” drepturilor succesorale care au stat la baza acestor tranzacţii – pe numele căruia au fost retrocedate 1,5 ha din cele 14,2 – spune că nu a vândut niciodată nimic şi că nici nu îi cunoaşte pe cei care apar în acte drept „cumpărători”.

Cele 14,2 hectare acaparate și, mai apoi, vândute de echipa Mănescu-Poteraș-Dobrescu se găsesc fie lipite de stadionul de fotbal al clubului Steaua, fie gard în gard cu Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Soții Ramona și Rareș Mănescu au fost contactați de jurnaliști prin intermediul unor apeluri, sms-uri, e-mail și Facebook, dar ei nu au răspuns.

Mai multe detalii din această anchetă puteți citi pe Rise Project.

 

 

Cele mai citite

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Duel între Danielle Collins şi Elena Rîbakina în finala turneului WTA de la Miami

Finala WTA 1.000 de la Miami le va pune față în față pe americanca Danielle Collins şi kazaha Elena Rîbakina, ambele jucătoare câștigându-și semifinalele...
Ultima oră
Pe aceeași temă