9.1 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialReabilitarea fruntasului comunist Paul Niculescu - Mizil ii irita pe liderii liberali

Reabilitarea fruntasului comunist Paul Niculescu – Mizil ii irita pe liderii liberali

Liberalii sunt nemultumiti ca ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, a acceptat ca trupul fostului demnitar comunist Paul Niculescu – Mizil
sa fie depus la sediul Ministerului Finantelor.

Paul Niculescu-Mizil, fost demnitar in aparatul ideologic comunist, a fost inmormantat ieri la Cernica. Trupul neinsufletit al fostului ministru comunist al Educatiei si apoi al Finantelor a fost depus, pana ieri, la sediul Ministerului de Finante, avand girul ministrului PNL, Varujan Vosganian. Smaranda Enache, vicepresedinte al Biroului Permanent Central al PNL, ne-a spus ca se astepta ca Varujan Vosganian "sa aiba discernamant si sa ia o alta decizie".
Smaranda Enache s-a declarat dezamagita de aceasta "reabilitare mascata care nu se face in nici un stat fost comunist membru al UE".

Mircea Ionescu Quintus, membru fondator al PNL si fost presedinte al liberalilor, s-a declarat "surprins" atunci cand a aflat de decizia luata de ministrul Economiei si Finantelor: "Nu vad legatura si nu stiu daca era nevoie de asa ceva".
Adrian Cioroianu, vicepresedinte PNL si istoric, nu-si explica, la randul sau, cum a fost posibil ca trupul unui fost demnitar comunist sa fie depus intr-o institutie a administratiei centrale: "Decizia depunerii lui Ticu la Ministerul de Interne a fost corecta, insa in privinta lui Niculescu-Mizil, avand in vedere regimul pe care l-a servit, nu este normal sa faci asa ceva". Smaranda Enache socoteste acest gest cu atat mai deranjant cu cat "in Romania se implinesc doi ani de cand s-a condamnat comunismul", iar dezamagirea sa este cu atat mai mare cu cat "Varujan Vosganian este un reprezentant al dreptei si s-a manifestat ca un anticomunist convins".

Liberalii sustin ca, in cazul in care ar fi avut dubii asupra corectitudinii deciziei de gazduire a trupului lui Niculescu-Mizil la sediul Ministerului pe care il conduce, Varujan Vosganian ar fi trebuit sa se consulte cu primul ministru.
Vicepresedinta PNL, Smaranda Enache, crede ca practica depunerii trupurilor neinsufletite in sediul institutiilor publice "s-a raspandit arbitrar si poate ar fi necesar un protocol prin care sa se prevada ce grad ar trebui sa aiba demnitarii pentru a putea fi depusi in aceste locuri".
Ministrul Varujan Vosganian, cel care ar fi putut sa ne lamureasca cel mai bine in privinta acestei decizii, nu a putut fi contactat.

» Paul Niculescu-Mizil
Nascut in 1923, Paul Niculescu-Mizil a aderat la miscarea comunista inca din 1945 din motive "deopotriva biografice si intelectuale", dupa cum mentioneaza intr-un articol Vladimir Tismaneanu. Tatal sau provenea din vechea miscare socialista, de aceea in mediul familial al lui Paul Niculescu Mizil au dominat lecturile marxiste, leniniste si staliniste. In anii ‘50 a fost vazut ca o tanara speranta a  comunismului, iar sub protectia lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Mizil devine prorector si apoi rector al scolii Superioare de Partid "stefan Gheorghiu".

Intre 1956 si 1968 a fost seful sectiei de propaganda si agitatie a Comitetului Central al PCR, iar din 1972 pana in 1976 a ocupat functia de ministru al Educatiei. Ulterior, a mai ocupat functia de ministru al Finantelor din 1978 pana in 1981 si apoi  a fost presedinte al Centrocoop (1981-1989). In decembrie 1989, Paul Niculescu-Mizil a fost arestat si judecat cu lotul CPEX si a executat o pedeapsa de trei ani de inchisoare pentru implicarea directa, prin votul dat in Comitetul Politic Executiv, in represiunea impotriva manifestantilor de la Bucuresti si Timisoara. A fost gratiat de Ion Iliescu.

Cele mai citite

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale modifică legislația din domeniul asistenței sociale

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale anunță modificarea a șase acte normative din domeniul asistenței sociale. Schimbările au fost aprobate de deputați. Acestea vor aduce...

Viceprimar al sectorului 3, plângere la DNA, împotriva lui Robert Negoiță

Lucian Judele, viceprimarul Sectorului 3, a mers, astăzi, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), unde a depus o plângere împotriva lui Robert Negoiţă, pe care...

Antony Blinken va fi primit săptămâna viitoare de președintele Emmanuel Macron

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, va merge săptămâna viitoare în Franţa unde se va întâlni cu preşedintele Emmanuel Macron pentru a discuta în special...
Ultima oră
Pe aceeași temă