10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialRâșnovul, în doliu, timp de 40 de zile, după moartea alpinistei Dor...

Râșnovul, în doliu, timp de 40 de zile, după moartea alpinistei Dor Geta Popescu. Sute de persoane au condus-o pe micuță pe ultimul drum. Erik Gulacsi a fost incinerat, iar cenuşa lui va fi răspândită de familie pe crestele munţilor

UPDATE 17.20: Familia, colegii, prietenii şi sute de localnici din Râşnov, au condus-o, miercuri, pe ultimul drum pe Dor Geta Popescu, în oraş fiind instituit doliu pentru următoarele 40 de zile, potrivit Mediafax.

Slujba religioasă de la capela Bisericii „Sf. Nicolae" din Râşnov a început în jurul orei 14.00, sute de persoane conducând-o pe ultimul drum pe alpinista care a murit în Munţii Retezat. Părinţii Getei Dor, sora, sa, Crina Coco Popescu, zeci de colegi şi prieteni, oficialităţi locale, precum şi cetăţeni din Râşnov care nu au cunoscut-o personal, au însoţit sicriul micuţei până la cimitirul din oraş.

Erik Gulacsi a fost incinerat, iar cenuşa lui va fi răspândită de familie pe crestele munţilor, acolo unde a pierit. „Erik s-a stins făcând ceea ce-i plăcea cel mai mult. Erik s-a stins pe muntele pe care-l iubea cel mai mult. Tot ce dorim este să ne respectaţi decizia pe care noi trei am luat-o. De a-i dărui posibilitatea să rămnă la înălţime pentru totdeauna. Posibilitatea ca fiecare părticică a sa să zboare lin pe deasupra munţilor", a postat, pe pagina sa de facebook, mama lui Erik Gulacsi, Diana.


Alpinista Dor Geta Popescu, care și-a pierdut viața într-o avalanșă în Masivul Retezat va fi înmormântată miercuri. În acest context, la Râșnov va fi instituită zi de doliu, informează Agerpres.

Toate steagurile de pe instituțiile publice vor fi coborâte miercuri, în bernă, în memoria alpinistei Dor Geta Popescu. De asemenea, toate manifestările publice programate a se desfășura astăzi vor fi anulate, potrivit hotărârii ședinței Consiliului Local Râșnov, care s-a desfășurat luni seara", a declarat viceprimarul orașului, Liviu Butnariu, pentru Agerpres.

Totodată, după perioada de doliu de 40 de zile, tinerei îi va fi acordat titlul de Cetățean de Onoare al orașului Râșnov.

Sicriul cu corpul neînsuflețit a fost depus, luni seara, la capela Bisericii „Sf. Nicolae" din Râșnov, urmând ca miercuri, începând cu ora 14.00 să aibă loc înmormântarea la cimitirul din oraș.

Dor Geta Popescu (14 ani) a decedat sâmbătă într-o avalanșă produsă în Masivul Retezat, unde se afla într-un grup de șapte persoane. În aceeași avalanșă a murit și Erik Gulacsi (12 ani).



Reprezentanţii Serviciului de Medicină Legală care au făcut autopsia în cazul celor doi copii alpinişti surprinşi de avalanşă spun că aceştia au murit la scurt timp de la producere, din cauza politraumatismelor cranio-cerebrale „deosebit de grave şi incompatibile cu viaţa". Totodată, ei au apreciat că nu se pot pronunţa în privinţa existenţei echipamentului de protecţie pe care copiii l-au avut în momentul producerii catastrofei.

Salvamont: Avalanșa ar fi fost produsă dintr-o eroare a grupului

Salvamontiștii hunedoreni consideră că avalanșa care a avut loc, sâmbătă, în Retezat, în urma căreia doi copii și-au pierdut viața, ar fi fost declanșată dintr-o eroare a grupului din care făceau parte și cele două victime, informează Agerpres.

„În momentul în care au ajuns în Căldarea Berbecilor și au început să urce către vârf (vârful Peleaga — 2.509 metri n.r.) au secționat o față mare de zăpadă. Poteca a secționat masa mare de zăpadă. Partea de deasupra nu a mai avut legătură cu cea de dedesubt, care a pornit cu ei, la vale", a declarat luni șeful Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

Șeful Salvamont Hunedoara a ținut să precizeze că al doilea grup, format din 51 de persoane aflate pe creastă la o școală de ghizi, nu are nicio implicare în declanșarea avalanșei. „Cei șapte și-au declanșat avalanșa. Cei de la școala de ghizi n-au avut nicio treabă și le-au venit în ajutor. Mai mult decât atât, i-au extras din conul de avalanșă. Deasupra zonei de avalanșă era un perete intact de zăpadă. Din fericire, nu a plecat și partea de sus", a spus Bodean.

Potrivit șefului Salvamont, copiii decedaţi nu ar fi avut căşti de protecţie când au fost găsiţi, dar acestea s-ar fi putut pierde în momentul în care zăpada ar fi luat-o la vale, potrivit News.ro.

Protecția Copilului ar putea face verificări

Reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului Braşov aşteaptă rezultatele anchetei penale în cazul tragediei din Masivul Retezat, în care şi-au pierdut viaţa cei doi alpinişti, şi vor face verificări în funcţie de concluziile acesteia. Potrivit DPC, până când nu se vor stabilii vinovaţii nu se pot lua niciun fel de măsuri.

Șase persoane, audiate într-un dosar de ucidere din culpă 

Şase persoane au fost audiate de poliţiştii hunedoreni, care fac cercetări in rem, în dosarul deschis pentru ucidere din culpă a celor doi copii. Părinții acestora urmează să fie audiați după înmormântare, informează Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, Laura Bradu, pentru moment au fost audiate șase persoane. Printre cei care au dat declaraţii se află şi una dintre femeile aflate în grupul celor şapte persoane surprinse de avalanşă. Totodată, cabanierul de la cabana unde au fost cazaţi cei şapte turişi, dar şi alte patru persoane din grupul de 51 care se afla pe traseu în momentul producerii avalanşei au răspuns interogatoriului anchetatorilor.

Taţii celor doi copii decedaţi vor fi audiaţi după înmormântare, au mai declarat reprezentanţii IPJ Hunedoara. Procedura audierii va fi stabilită la acel moment, respectiv fie va fi stabilită comisie rogatorie care le va lua declaraţii la ei în judeţ, fie vor fi citaţi pentru a se prezenta la IPJ Hunedoara.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă