8.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialRADET închide căldura în Capitală. Procedurile de oprire au fost inițiate marți

RADET închide căldura în Capitală. Procedurile de oprire au fost inițiate marți

Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice (RADET) anunță că, marți, s-au inițiat procedurile de oprire a furnizării energiei termine pentru încălzirea consumatorilor racordați la sistemul Bucureștiului. Sistarea definitivă urmează să aibă loc în cel mult trei zile, transmite Mediafax.

,,Având în vedere temperaturile ridicate din ultima perioadă, începând cu data de 04 aprilie 2017 vom iniţia procedurile de oprire a furnizării energiei termice pentru încălzire către consumatorii racordaţi la sistemul centralizat al Municipiului Bucureşti. Oprirea agentului termic pentru încălzire se va face progresiv prin reducerea temperaturii de livrare şi închiderea instalaţiilor către consumatori, astfel încât efectele vor fi resimţite în următoarele 72 de ore. Măsura a fost luată în conformitate cu prevederile articolului nr. 117 din Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice, care precizează că oprirea încălzirii se face după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte +10°C, între orele 18:00 – 06:00“, se arată într-un comunicat al Regiei de Distribuţie a Energiei Termice.

RADET informează că de la această măsură vor face excepţie obiectivele speciale: spitale, creşe, grădiniţe, şcoli şi sere, în cazul cărora sistarea serviciilor de încălzire se va face la solicitarea scrisă a conducerii acestora.

RADET Bucureşti este operatorul sistemului public de alimentare cu energie termică, asigurând 72% din necesarul de energie termică al Capitalei. Aproximativ 95% dintre consumatori sunt de tip casnic, restul fiind de tip social şi industrial (instituţii publice şi agenţi economici). Din data de 5 octombrie 2016 RADET este în insolvenţă, ceea ce implică un plan de reorganizare a instituţiei şi de soluţionare a problemelor întregului sistem de termoficare. RADET Bucureşti este .

Cele mai citite

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă