14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialProfit.ro: Fiul șefului PSD vrea să devină anonim. Valentin Dragnea ar urma...

Profit.ro: Fiul șefului PSD vrea să devină anonim. Valentin Dragnea ar urma să își treacă ferma de porci din Teleorman pe acțiuni la purtător

Valentin Dragnea, fiul șefului PSD și președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, ar fi decis ca ferma Salcia din Teleorman, al cărei obiect principal de activitate este creșterea porcilor și pe care o controlează de mai mulți ani, să aibă acțiuni la purtător, și nu acțiuni nominative ca până în prezent, scrie Profit.ro.

Acțiunile la purtător, care nu includ elementele de identificare ale titularului, ar fi folosite, printre altele, și în cadrul firmei de construcții TelDrum, prezentată în presă ca fiind „patronată din umbră" de Liviu Dragnea, ipoteză negată însă repetat de acesta, mai precizează sursa citată.

Dragnea junior controlează mai multe firme, printre care și Ferma Salcia S.A. Acum, el ar fi decis ca valoarea nominală a acțiunile existente în firmă să fie ridicată de la doar 2,5 lei la 9.000 lei/acțiune, iar acțiunile nominative să fie transformate în acțiuni la purtător.

Citiți continuarea aici.

 

Pe aceeași temă:

 Hotnews: Ferma de porci a fiului șefului PSD a primit subvenții din bugetul național și de la UE. Valoarea fondurilor se ridică la 3 milioane de euro

Firma de porci care aparține fiului președintelui Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a încasat subvenții de la Uniunea Europeană în valoare de peste 3.000.000 de euro în doar trei ani.


 Subvenţiile pentru porci, de care ar beneficia şi fiul lui Liviu Dragnea, mare fermier în Teleorman, au fost incluse şi într-un proiect de lege. Pesediștii și-au plagiat propriul guvern

Deși, în ianuarie, Ministerul Agriculturii a inițiat o ordonanță de urgență prin care propunea subvenționarea porcilor, în februarie inițiativa a fost preluată de 16 parlamentari PSD.


 Fiul lui Liviu Dragnea face afaceri cu porci, iar Guvernul susține financiar asemenea afaceri. Cum explică Ministerul Agriculturii această coincidență

Ministerul Agriculturii a prezentat, duminică, o serie de explicații pentru faptul că susține financiar crescătorii de porci, în condițiile în care unul dintre crescători este fiul lui Liviu Dragnea – liderul PSD și al Camerei Deputaților.


 

Cele mai citite

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete. Un procuror a fost eliberat din funcție

Klaus Iohannis, președintele României, a semnat mai multe decrete. Iohannis a eliberat din funcție și un procuror. Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea...

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...

Presa din Israel, despre presupusul atac asupra Iranului

Presupusul atac asupra Iranului ar trebui interpretat ca un avertisment adresat Teheranului cu privire la capacităţile ofensive ale Israelului şi ca un semn că Israelul...
Ultima oră
Pe aceeași temă