10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialÎnalta Curte a decis: Procesul fostului ministru de Interne, Gabriel Oprea, în...

Înalta Curte a decis: Procesul fostului ministru de Interne, Gabriel Oprea, în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu, poate începe

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) au decis, miercuri, că procesul în care fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea, este acuzat de abuz în serviciu, poate începe, informează Digi24.

În luna mai 2016, Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul privind Direcţia de Informaţii şi Protecţie Internă DIPI din MAI. În dosar, au mai fost deferiţi justiţiei: Gheorghe Nicolae, chestor principal de poliţie, la data faptelor şef al DIPI, pentru complicitate la abuz în serviciu şi pentru două infracţiuni de deturnare de fonduri, dintre care una în formă continuată, Gabriel-Nicolae Pavel, comisar şef de poliţie, la data faptei şef al Serviciului Juridic din DIPI, pentru complicitate la abuz în serviciu, Nelu Zărnică, chestor principal, subsecretar de stat la data faptei, şi Marian-Dănuţ Iacob, comisar şef de poliţie, şeful unei structuri administrative la data faptei, ambii pentru deturnare de fonduri, în formă continuată.

DNA îl acuză pe Gabriel Oprea că ar fi dispus suplimentarea cu 410.000 de lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale DIPI și ar fi aprobat cumpărarea unui autoturism Audi A8, în scopul declarat al asigurării protecţiei demnitarilor, cu ajutorul lui Nicolae şi Pavel.

„Acest lucru s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale care limitează achiziţionarea autovehiculelor din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne strict la situaţii legate de folosirea lor în activităţi de urmărire penală a infracţiunilor de corupţie. Ca urmare a încălcării atribuţiilor de serviciu, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei, iar DIPI a beneficiat de dotarea cu bunurile respective, în valoare de 91.295,73 euro, folosul fiind necuvenit în raport cu destinaţia legală a fondurilor operative", susţin procurorii.

 

 

Știre în curs de actualizare.

Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...
Ultima oră
Pe aceeași temă