15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialPrincipesa Margareta şi principele Radu sunt în vizită de familie în Elveţia....

Principesa Margareta şi principele Radu sunt în vizită de familie în Elveţia. Starea de sănătate a regelui Mihai este fragilă, dar stabilă

Principesa Margareta şi soțul ei, principele Radu, se află în Elveţia, unde vor sta câteva zile alături de regele Mihai, a anunţat, marţi, Casa Regală.

Potrivit Casei Regale, starea de sănătate a regelui Mihai "este fragilă, dar prezintă stabilitate".

"Starea de sănătate a Majestatăţii Sale este fragilă, dar prezintă stabilitate. Regele Mihai este liniştit, are mulţumire sufletească şi apreciază îngrijirea echipei sale medicale. Alături de Rege sunt permanent angajaţi ai Casei Majestăţii Sale, detaşaţi în Elveţia, şi două maici ortodoxe", mai spune Casa Regală.

Regele Mihai s-a retras din viaţa publică la începutul lunii martie 2016. La acel moment, Casa Regală a anunţat că acesta a fost diagnosticat cu carcinom epidermoid metastazant şi leucemie cronică şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale la o clinică din Lausanne.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Vântul puternic a suspendat manevrele în porturile de la Marea Neagră

Vântul puternic suspendă, sâmbătă, manevrele în porturile de la Marea Neagră, potrivit jurnalul.ro. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că au fost...

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...

Spălătoriile auto, automatele de cafea și sucuri vor trebui să elibereze bon fiscal. Amenzi de peste 8.000 de lei

Automatele de cafea, sucuri sau sandvișuri, precum și spălătoriile auto vor trebui să elibereze bon fiscal, anunță Autoritatea Națională de Administrare Fiscală. După data...
Ultima oră
Pe aceeași temă