Cei mai avuţi oameni din România şi-au subţiat, cu mici excepţi, averile cu sume considerabile. Top 10 rămâne, însă, aproape neschimbat.
Topul este deschis ca şi anul trecut de Frank Timiş (avere estimată la 1,75 miliarde euro)un om de afaceri controversat, discret în apariţii publice, numele său fiind legat de proiectul de la Roşia Montană. Se spune că o companie la care deţine acţiuni ar fi descoperit un zăcământ uriaş de oţel în Sierra Leone. În România i-au apărut câteva biografii romanţate care îl prezentau ca pe un om fără concedii, muncitor neobosit care „vorbeşte la telefon şase ore pe zi”.
Pe locul al doilea în top este Ion Niculae (1,7 miliarde) preşedinte al grupului Interagro şi preşedinte iute la mânie de echipe de fotbal (Astra Ploieşti). A declarat într-un interviu că numai cine nu face nimic în Romania nu este controversat. Pe poziţia a treia, neclintit faţă de anul trecut stă Ion Tiriac (900 milioane de euro), în pierdere de viteză cu cu 300 de milioane faţă de anul trecut.
Ţiriac este proprietarul unui număr mare de firme în domeniul bancar, auto şi cel al transporturilor.
Un sfert de miliard de euro a pierdut şi Dinu Patriciu (avere de 850 milioane de euro). După ce a vândut partea sa din Rompetrol pentru un miliard şi jumătate, a investit în câteva afaceri care nu i-au adus bani. Adevărul Holding are datorii mari, iar lanţul de magazine Mic.ro a fost închis după o investiţie de zeci de milioane de euro.
Neschimbat este locul ocupat de Dan Adamescu (avere estimată la 800 – 850 de milioane de euro), patron al unui trust de presă şi cu afaceri în imobiliare şi retail.
Prospecţiunile şi foraje în top
Un alt miliardar care nu apărut în lumina reflectoarelor decât foarte rar este Zoltan Teszari (avere 750-800 euro), fost vicecampion european de judo şi care controlează compania de televiziune prin cablu RCS-RDS. Compania are peste 5.000 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 400 de milioane de euro.
Ovidiu Tender (680 milioane euro) a urcat de pe 10 pe 7. Are afaceri în sectorul energetic, servicii în industria petrolului şi gazelor, prospecţiuni geologice, infrastructură rutieră. În februarie 2005, Ovidiu Tender a fost trimis în judecată pentru mai multe infracţiuni economice (dosarul RAFO), alături de Marian Alexandru Iancu. A fost arestat pe 3 martie 2006 şi eliberat trei luni mai târziu.
Camelia şi Corina Voiculescvu apar cu o avere de 600 de milioane de euro, cu un sfert de miliard mai puţin decât anul trecut, coborând trei locuri.
Gabriel Valentin Comănescu a pierdut jumătate din avere având doar 550 milioane de euro. Cea mai profitabilă firmă a constănţeanului se ocupă de foraje maritime. Ultima poziţie o deţin Gruia Stoica şi Vasile Didilă, proprietarii Grupului Feroviar Român, care s-au îmbogăţit cu 100 milioane.
Forbes dă alte cifre
Averile celor mai bogaţi români din Top 300 realizat de revista Capital însumează 26 miliarde de euro, aproape 20% din PIB-ul României. Avere medie a unui milionar s-a diminuat cu 10 milioane de eurode la 98 la 88. În Bucureşti şi sectorul Ilfov suma averilor este de 12 miliarde euro. În topul Forbes al milionarilor, apărut tot ieri, lider este Ion Niculae cu o avere estimată la 1,1 miliarde urmat de Timiş cu 950 de milioane. Forbes ni-i arată pe milionari sensibil mai săraci decât apar în topul Capital. Bogaţii româniei sunt mai săraci, potrivit Forbes, cu 3,6 miliarde euro.