13.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecial#Colectiv: Poveştile celor şapte victime decedate azi. Printre ei, un erou, bodyguardul...

#Colectiv: Poveştile celor şapte victime decedate azi. Printre ei, un erou, bodyguardul clubului, care a plătit cu viaţa pentru că şi-a salvat semenii

Cele şapte persoane care au murit azi au fiecare povestea lui de viaţă, dar şi un aspect esenţial în comun. Toţi erau tineri. La fel ca şi majoritatea celor aflaţi în acel club, în noaptea tragediei, arată Mediafax.

Printre aceştia se remarcă o italiancă, Tullia Ciotola, care avea 20 de ani. Presa din Peninsulă a relatat deja despre ea că era studentă la Universitatea Orientale di Napoli, iar în Bucureşti ajunsese în cadrul programului de studii Erasmus.

Un alt destin, al lui Florin Cristian Popescu, bodyguard la clubul Colectiv. El avea 35 de ani. Ar fi putut să scape cu viaţă, pentru că se afla aproape de iaşire, dar a preferat să sară în foc şi să salveze cât mai mulţi oameni. A fost grav rănit în timpul acestor operaţiuni, iar azi a plecat dintre noi.  

Vorbim în continuare despre Daniel Ciobanu, chitarist al trupei “Prea Târziu”. Avea 39 de ani şi în ziua fatidică se afla în clubul Colectiv pentru a filma spectacolul de muzică.

Despre un alt om care a murit azi, Ionuţ Cosmin Popescu, se ştie că avea 32 de ani. El era din Focşani. În tragicul accident din clubul bucureştean a pierit şi prietena acestui tânăr.

Un alt artist a trecut azi în nefiinţă. Este vorba despre Ionuţ Maior, de 27 de ani, basist al trupei Bruma. El se afla în clubul Colectiv împreună cu soţia sa. Ionuţ era din Bacău, soţia lui din Ploieşti. Ea se află acum în stare mai bună, fără a mai fi intubată.

Lista celor decedaţi azi continuă cu Alexandru Chelba, de 33 de ani, fiind fotograf de meserie. Se afla în clubul morţii tocmai pentru a face fotografii ale evenimentului muzical.

Adrian Popa este un alt om decedat azi. Avea 29 de ani, era pasionat de fitness şi culturism. 

Cele mai citite

Bulgaria: Captură de heroină de aproape 8,5 milioane euro într-un camion ce venea din Iran către Europa de Vest

Heroina era ascunsă în 618 pachete în interiorul celor 156 de saltele de dormit declarate oficial şi transportate în camion. Oficialii au evaluat captura...

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...

Zece persoane suspecte de terorism au fost omorâte de armata israeliană în Cisiordania

Armata israeliană a declarat sâmbătă că a omorât zece persoane şi a arestat alte opt într-un raid asupra taberei Nur-Shams din apropierea oraşului Tulkarm...
Ultima oră
Pe aceeași temă