13.5 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSpecialFOTO. Polițiștii din Teleorman au deschis un dosar penal in rem în...

FOTO. Polițiștii din Teleorman au deschis un dosar penal in rem în cazul copilului care a căzut într-o fântână. Mama și bunica băiețelului sunt audiate de anchetatori. Salvatorii l-au vizitat pe băiețel la spital

UPDATE 16.05: „Orice intervenție pe care o efectuăm presupune un grad de risc. În acest caz, fiind vorba de un copil mic. Ne-a luat un timp semnificativ să stabilim poziția exactă a copilului. Starea lui Dănuț este mai bună. Sperăm să se facă bine. Îl simțim deja ca parte din instituția din care facem parte. L-am văzut, este în continuare intubat. În orice caz, medicii fac tot ce este posibil pentru ca totul să se întâmple rapid”, a declarat unul dintre salvatori, după vizita la spitalul la care este internat copilul.

„A trebuit să aducem resurse variate, care să ne permită o acțiune de lungă durată. 

14.45: Purtătorul de cuvânt al IPJ Teleorman, Teodora Dragole, a declarat că mama şi bunica copilului sunt audiate.

„Mama şi cu bunica sunt la audieri, la Postul de Poliţie din Crângeni. Tatăl este plecat la Bucureşti, la băiat, la spital”, a declarat corespondentului Mediafax, Teodora Dragole, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Teleorman.

 

UPDATE 14.22:  Protecția Copilului Teleorman, despre copilul de doi ani care a căzut într-un puț: Din primele informații, este vorba de un accident negericit. Familia băiețelului este una închegată

Familia băiețelului de doi ani, care a căzut marți dimineața într-un puț, este monitorizată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman. Primele date ale autorităților arată că famila copilului este unită şi că incidentul este consecinţa unui „accident nefericit”.


Polițiștii teleormăneni au deschis e cercetare penală in rem în cazul copilului care a căzut într-o fântână în Teleorman și a fost scos după mai bine de 10 ore, potrivit Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Teleorman, Teodora Dragole, a declarat, miercuri, că cercetarea se efectuează deocamdată pentru faptă şi nu împotriva unor persoane. „Se efectuează cercetări. S-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi cercetările sunt în curs”, a declarat Teodora Dragole.

Prognosticul în cazul copilului căzut într-o fântână în judeţul Teleorman rămâne rezervat din cauza problemelor pulmonare, acesta fiind în continuare intubat şi ventilat mecanic, potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Grigore Alexandrescu, Raluca Alexandru.

„Am înţeles că a făcut stop cardio respirator în timpul transportului, pe o hipotermie severă, a făcut un fel de sindrom de aspiraţie, asta este problema lui, stând cu capul în jos, probabil că a vărsat sau a înghiţit apă din fântână şi deocamdată temperatura corpului s-a stabilizat, este în secţia de terapie intensivă, rehidratare, starea lui este stabilă, dar este gravă din cauza problemelor pulmonare. Prognosticul este rezervat în continuare. Este ca o pneumonie de aspiraţie, deci probleme pulmonare pentru că a intrat lichid în plămân. Deocamdată, toate intervenţiile sunt de reanimare, nu se fac intervenţii de altă natură”, a declarat Raluca Alexandru, purtător de cuvânt al Spitalului Grigore Alexandrescu.

Cele mai citite

Ciolacu: România va avea cea mai mare creştere economică din Europa în 2024

România va avea "cea mai mare" creştere economică din Europa anul acesta, bazată pe investiţii şi nu pe consum, a declarat, marţi, prim-ministrul Marcel...

Ciolacu: România va avea cea mai mare creştere economică din Europa în 2024

România va avea "cea mai mare" creştere economică din Europa anul acesta, bazată pe investiţii şi nu pe consum, a declarat, marţi, prim-ministrul Marcel...

Cine este BOBER, castorul care a devenit subiectul #1 în trending pe Twitter România

În peisajul digital contemporan, termenul „memecoin” a căpătat o nouă dimensiune, devenind nu doar o formă de divertisment, ci și o piesă intrigantă în...
Ultima oră
Pe aceeași temă