13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialUn bărbat din Craiova a ajuns la spital cu răni grave, după...

Un bărbat din Craiova a ajuns la spital cu răni grave, după ce a fost atacat de doi câini

Polițiștii au pornit o anchetă, după ce un bărbat a ajuns cu răni grave la spital, din cauză că a fost mușcat de doi câini, dintre care unul fără stăpân și un Rottweiler. Bărbatul, în vârstă de 62 de ani, a fost atacat pe o stradă din cartierul craiovean Veterani, în timp ce se îndrepta spre o staţie de autobuz, informează Gazeta de Sud.

 „Luni, în jurul orei 9.30, s-a întâmplat totul. Având în vedere că în weekend a plouat şi locuim pe o stradă de pământ, fără pic de piatră, care la orice ploaie devine impracticabilă, m-am hotărât să nu mai iau maşina şi să merg pe jos până la staţia de autobuz de lângă Parc. Locuiesc pe strada Aviatorilor, o zonă cu case răzleţe, nu foarte populată. Când am trecut de strada Infanteriei pe strada Vânătorii de Munte ca să ajung în Potelu, am fost atacat de doi câini: un Rottweiler şi un maidanez. I-am mai văzut şi cu alte ocazii, însă mergeam cu maşina şi nu am fost în pericol. Vecinul meu are o fetiţă şi mi-a spus în nenumărate rânduri că la două-trei zile sună la ecarisaj să vină să ridice câinii din zonă, de teamă“, a povestit Dorin Marin Miulescu, bărbatul muşcat de câini. Acesta se află internat în prezent la Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială, iar ieri a suferit o serie de intervenţii chirurgicale pentru închiderea plăgilor. „Am trăit momente de groază, la un moment dat am simţit că sunt la capătul puterilor. M-au muşcat de faţă, de mâini, de picioare, am fost practic sfâşiat. Norocul meu a fost că în acel moment prin zonă a trecut o maşină de la Dedeman, în care se aflau doi tineri. Ei m-au salvat, au chemat ambulanța, datorită lor sunt în viaţă“, a adăugat bărbatul. Având în vedere că starea bărbatului este gravă, acesta nu a putut merge la poliţie. A mers însă soţia lui, care a depus plângere. „Soţul meu are 1,90 înălţime, este o persoană solidă. Cu toate acestea, a fost la un pas de moarte din cauza acestor câini agresivi. Dacă era un copil în locul lui, acum ar fi fost mort. Am mers la poliţie şi am depus plângere pentru că acel câine de rasă Rottweiler bănuim că aparţine unei familii ce locuieşte în blocurile ANL, pentru că l-am văzut de multe ori în această zonă“, a povestit soția bărbatului mușcat de câini, Cristina Miulescu.

Câinele Rottweiler a fost ridicat marţi din cartierul Veteranilor de angajații Serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân și transportat la Adăpostul canin Breasta.

Întrebați despre această situație, reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Dolj au precizat pentru Gazeta de Sud că, în cursul zilei de marți, soția bărbatului mușcat de câini a depus o plângere la Secția 2 Poliție.

„În urma plângerii depuse, polițiștii de la Secția 2 au luat legătura cu Serviciul de Ecarisaj, iar în aceeași zi câinele a fost ridicat și dus la Adăpostul Canin Breasta. Se pare că este vorba de un metis de Rottweiler, care nu este crotaliat. În prezent se fac verificări pentru identificarea stăpânului câinelui, iar după ce persoana vătămată va prezenta certificatul medico-legal se va face și încadrarea juridică a faptei“, au explicat reprezentanții IPJ Dolj.

 

Cele mai citite

Irina Begu, în sferturile de finală ale turneului WTA din Antalya

Irina Begu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 125 de la Antalya, după ce a învins-o în două seturi pe croata...

USR: Guvernul Ciolacu minte când spune că ia măsuri în favoarea consumatorilor şi că scade facturile românilor

Reprezentanţii USR consideră că Guvernul PSD-PNL ''minte'' atunci când spune că reduce facturile românilor şi că, de fapt, continuă să întreţină schema prin care oamenii...

Cinci legi au fost promulgate de președintele Iohannis. Chirițoiu rămâne șef al consiliului Concurenței până în 2026

Președintele Klaus Iohannis a promulgat în cursul zilei de azi cinci legi. Este vorba printre altele despre legea hărțuirii la locul de muncă, dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă