12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialPolițiștii au întocmit 20 de dosare penale pentru trafic de droguri pe...

Polițiștii au întocmit 20 de dosare penale pentru trafic de droguri pe litoral, în minivacanța de 1 mai

În perioada minivacanței de 1 mai, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, sub coordonarea procurorilor din cadrul cadrul D.I.I.C.O.T. Constanța, au organizat mai multe acțiuni pe linia combaterii traficului ilicit de droguri în municipiul Constanța și în stațiunile de pe litoral.

În urma activităților desfășurate, au fost depistate 20 de persoane cărora le-au fost întocmite dosare penale. Au fost constatate 21 infracțiuni de trafic de droguri de risc și de mare risc, precum și deținere ilicită de droguri de risc și de mare risc pentru consum propriu. Șase persoane au fost reținute pentru 24 de ore, fiind ulterior arestate preventiv pentru 30 de zile.

De la persoanele cercetate în această perioadă au fost confiscate 708 comprimate de ecstasy, 18 grame de substanță pulverulentă conținând droguri de mare risc, 38 de timbre impregnate cu droguri de mare risc, 10 grame de ciuperci halucinogene, 45 de grame de cannabis, 14 țigarete artizanale cu hașiș și cannabis, precum și materiale și dispozitive de porționat, cântărit și consum droguri.

Polițiștii au dat și câteva exemple de cazuri pe care le-au instrumentat. Astfel, în zilele de 27 și 28 aprilie au destructurat o grupare infracțională specializată în trafic de droguri, după ce au surprins în flagrant delict doi dintre membrii grupării, în timp ce încercau să pună în vânzare droguri de mare risc. Ulterior, trei dintre membrii grupului infracțional au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, iar pentru un alt membru a fost dispusă măsura arestului la domiciliu.

De asemenea, polițiștii au desfășurat și finalizat activitățile de investigare și cercetare față de trei persoane, domiciliate în județele Ilfov, Mehedinți, respectiv Vâlcea, depistate în Mamaia, de către patrulele formate din polițiști și jandarmi. Persoanele în cauză dețineau în mod ilicit droguri de mare risc (619 comprimate de ecstasy), 20 de grame de cannabis și alte droguri de risc și de mare risc, pe care intenționau să le pună în vânzare. Ulterior, față de cei doi inculpați a fost dispusă măsura arestării preventive pe durata a 30 de zile.

 
Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă