21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialPoliția face percheziții la firma care deține groapa de gunoi de la...

Poliția face percheziții la firma care deține groapa de gunoi de la Măldărești

Polițiștii și jandarmii efectuează, joi, mai multe percheziții în județul Vâlcea și în București la sediile unor firme și la locuințele unor persoane într-un dosar ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor fapte de corupție, dar și infracțiuni prevăzute de legea protecției mediului și de legea apelor, a anunțat  Direcția Generală Anticorupție (DGA) din Ministerul de Interne.

Este vorba de 16 percheziții, la care participă polițiști ai DGA de la Serviciile Județene Anticorupție Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Sibiu, Alba, Olt, Dolj, Gorj și Structura Centrală, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Simultan cu aceste acțiuni au loc audieri de persoane la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea iar lucrătorii DGA efectuează verificări la instituții publice din județul Vâlcea.

Activitățile sunt susținute de Inspectoratul Județean de Jandarmi Vâlcea.

Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, este vorba despre suspiciuni de săvârșire a unor fapte de corupție de către administratorul SC SACOMET SA Horezu, societate ce deține în administrare groapa de gunoi de la Măldărești, pentru obținerea autorizațiilor de funcționare de la Mediu și Ape.

"La aceste instituții nu se fac percheziții, doar verificări. Toate perchezițiile sunt la sedii de societăți și domiciliare dat fiind că administratorul deține 10 imobile în Vâlcea și unul in București", au precizat sursele citate.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Înscriere la facultate, înainte de absolvirea Bacalaureatului. Pentru cei care vor o carieră în dezvoltarea de jocuri video

BISM (Bucharest International School of Management) și Amber Studio, în colaborare cu prestigioasa Abertay University din Marea Britanie, pregătesc începând cu luna septembrie lansarea...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...
Ultima oră
Pe aceeași temă