4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialPoliția a prins în flagrant doi bărbați care încercau să fure un...

Poliția a prins în flagrant doi bărbați care încercau să fure un seif

Polițiștii au prins în flagrant, luni dimineață, doi bărbați, de 27, respectiv 57 de ani, imediat după ce au pătruns prin efracție într-o societate comercială din sectorul 4, de unde au încercat să sustragă un seif metalic.

Potrivit unui comunicat al DGPMB, în jurul orei 3,30, polițiști din cadrul Secției 15 împreună cu polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale — Poliția Sectorului 4 au avut o informație provenită de la Poliția municipiului Oradea, conform căreia doi bărbați, cu preocupări de natură infracțională pe linia furturilor din bancomate și seifuri, s-ar afla în Capitală.

Astfel, s-a procedat la supravegherea bănuiților, aceștia fiind prinși în flagrant imediat după ce au pătruns în mod ilegal într-o societate comercială și au dislocat seiful metalic ce conținea o sumă de bani, fixat într-un birou, dar în urma declanșării sistemului de alarmă au părăsit în fugă locația.

Cei în cauză au fost imobilizați și conduși la sediul Secției 15 Poliție pentru audieri, iar la fața locului au fost identificate o geantă și mai multe scule folosite la comiterea faptei, precum și un autoturism cu care aceștia s-au deplasat.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cu cei doi în stare de reținere, urmând a fi prezentați magistraților, fiind efectuate verificări pentru stabilirea întregii activități infracționale a bănuiților.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă