10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialPMP cere o comisie parlamentară de anchetă pentru tragedia de la Colectiv

PMP cere o comisie parlamentară de anchetă pentru tragedia de la Colectiv

Partidul Mișcarea Populară (PMP) a cerut, joi, formarea unei comisii parlamentare care să ancheteze incendiul produs în toamna anului 2015 în clubul Colectiv din București, în urma căruia 64 de persoane și-au pierdut viața iar alte 128 au fost rănite.

Președintele executiv al PMP, Eugen Tomac, consideră că această comisie parlamentară de anchetă ar putea afla adevărul cu privire la tragedia produsă în data de 30 octombrie 2015, explică un comunicat al PMP.

"În memoria victimelor de la Colectiv și în semn de respect pentru familiile acestora și pentru supraviețuitori, avem datoria să restabilim adevărul cu privire la evenimentele care au avut loc la 30 octombrie 2015. În același timp, trebuie să facem tot ce e omenește posibil astfel încât asemenea nenorociri să nu se mai întâmple'', consideră Eugen Tomac.

Președintele executiv al PMP acuză faptul că ministrul Sănătății, Florian Bodog, a negat existența la Minister a unui raport care ar critica intervenția autorităților în cazul incendiului de la Colectiv.

"Nu înțeleg cum e posibil ca actualul ministru al Sănătății, Florian Bodog, să nege existența unui raport care conține informații privind intervenția autorităților sanitare în cazul Colectiv, când fostul ministru spune clar că există un asemenea raport elaborat la începutul anului 2017, care a fost înregistrat la cabinetul ministrului. Dacă Bodog nu a găsit un document pe această temă, trebuia să ceară să fie elaborat. Dezinteresul autorităților față de cauzele și consecințele tragediei de la Colectiv denotă ori prostia, ori complicitatea politicienilor responsabili de sănătatea și securitatea românilor", susține Eugen Tomac.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă