30.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialPlată eșalonată pentru profesorii care și-au câștigat drepturile salariale în instanță

Plată eșalonată pentru profesorii care și-au câștigat drepturile salariale în instanță

Deputaţii au adoptat marţi proiectul de lege prin care plata drepturilor salariale câştigate în instanţă de către personalul din învăţământ este eşalonată pe următorii cinci ani. 

Propunerea legislativă prevede că, începând cu data de 1 ianuarie 2018, plata cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum şi contribuţiile aferente acestora să se facă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale, "ca urmare a întârzierilor generate de asigurarea prin bugetele locale a plăţii respectivelor cheltuieli, cât şi fondurile necesare pentru executarea hotărârilor judecătoreşti executorii, ce au ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii prin care s-au acordat drepturi salariale personalului din învăţământ", potrivit actului normativ adoptat de Camera Deputaţilor.

Astfel, în 2018 se va plăti 5% din valoarea titlului executoriu, iar în 2019, 10%. În 2020 şi 2021 se va plăti câte 25% din valoarea titlului executoriu, urmând ca în ultimul an de plată, 2022, valoarea să crească la 35%. În 30 de zile de la adoptarea legii, urmează ca Ministerul Educaţiei să adopte, prin ordin de ministru, normele metodologice de calcul pentru sumele datorate.

Proiectul de lege a fost iniţiat de social-democraţii Liviu Dragnea, Mihai Tudose, Liviu Pop şi Marcel Ciolacu.

Cele mai citite

TOP 5 abilităţi esenţiale care te vor propulsa în carieră

Indiferent de traseul pe care-l alegi în carieră, vei avea nevoie de mai mult decât cunoştinţe specifice pentru a avansa. Soft skills sau abilităţile...

Trafic de droguri la Craiova. Două persoane au fost reținute

La data de 15 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au luat o...

Vești bune despre economie. S&P reconfirmă ratingul suveran al României și perspectiva stabilă

Agenţia de rating S&P a reconfirmat, în data de 12 aprilie, ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A3 pentru datoria pe termen lung...
Ultima oră
Pe aceeași temă