Piloții Lufthansa au anunțat că, timp de 24 de ore, vor intra în grevă. Traficul companiei aeriene va fi puternic afectat

de Iulia Iancu , 21 noiembrie 2016 - stire actualizata la ora 20:36, 21 noiembrie 2016
Piloții Lufthansa au anunțat că, timp de 24 de ore, vor intra în grevă. Traficul companiei aeriene va fi puternic afectat

Piloții companiei aeriene germane Lufthansa au anunțat că vor intra, miercuri, în grevă, fapt ce va perturba traficul curselor programate. Prin această acțiune, piloți vor să crească astfel presiunile asupra echipei manageriale în cursul negocierilor pentru un nou contract colectiv de muncă, a anunțat luni seară sindicatul piloților de la cel mai mare transportator aerian din Europa, informează Agerpres.

Greva este prevăzută pentru de ore, începând de la miezul nopții de marți spre miercuri, și va afecta atât zborurile pe distanțe scurte, cât și cursele pe distanțe lungi, se arată într-un comunicat al sindicatului Vereinigung Cockpit (VC).

Piloții de la Lufthansa au decis să intre în grevă în urma eșecului negocierilor cu managementul pentru un nou contract colectiv de muncă pentru cei 5.400 de piloți și copiloți.

Sindicatul Vereinigung Cockpit (VC) solicită o majorare salarială medie de 3,7% pe an, în timp ce echipa managerială oferă o majorare de 2,5%, care, în opinia sindicatului, este egală cu o înghețare a salariului.

Aceasta este a 14-a grevă organizată de sindicatul Vereinigung Cockpit (VC) de la începutul disputei cu managementul, în luna aprilie 2014.

Comentarii

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook