4.9 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialOpt persoane au fost reținute într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu...

Opt persoane au fost reținute într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu de peste 11 milioane de lei

UPDATE 12.15: Opt persoane au fost reținute în urma perchezițiilor efectuate în București și în trei județe, în dosarul de evaziune fiscală cu prejudiciu de peste 11 milioane de lei, suspecții urmând să fie prezentați marți în fața magistraților pentru stabilirea măsurilor preventive.

Potrivit unui comunicat al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB), dosarul vizează săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălarea banilor în domeniul comerțului cu materiale textile.

"Din datele și probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că, din 2013 până în prezent, reprezentanții a cinci societăți comerciale au înregistrat în evidența contabilă și au declarat organelor competente achiziții fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Activitatea infracțională consta în producția/importul de produse textile la prețuri subevaluate, produse care ulterior erau valorificate la prețul pieței în complexuri comerciale atât în București, cât și în alte județe din țară", se precizează în comunicat.

Conform aceleiași surse, sumele aferente tranzacțiilor nereale au fost transferate în conturile a șapte societăți comerciale de tip "fantomă", fiind ulterior retrase în numerar și restituite reprezentanților firmelor care alimentau conturile.


Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, au descins, marți, în Capitală și în alte patru județe într-un dosar de evaziune fiscală și spălarea banilor, în domeniul prestării serviciilor de pază și service auto, potrivit IGPR.

''Din datele și probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că bănuiții au înregistrat în evidența contabilă și au declarat organelor competente achiziții fictive de la societăți comerciale cu comportament de tip 'fantomă', în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale'', se menționează într-un comunicat de presă transmis de Poliția Română.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la 7.000.000 lei, iar suma ce formează obiectul procesului de spălare a banilor este de aproximativ 12.000.000 lei.

Persoanele vizate vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice — Poliția Sectorului 4.

Cele mai citite
00:07:12

VIDEO. Muzică tehno într-o bucătărie a unui restaurant din Franța: „M-am simțit bine”

„M-am simțit la fel de bine în această bucătărie, exact ca în fața a 100.000 de oameni la un mare festival”, spune Charles B.,...

Cum să-ți transformi bradul de Crăciun într-o operă de artă? Trei variante propuse de profesioniști

Crăciunul este momentul magic al anului în care casele se îmbracă în straie de sărbătoare, iar bradul de Crăciun este, fără îndoială, piesa centrală...

Ianis Hagi și colegii săi, optimiști după tragerea la sorți pentru CM 2026. „Primul loc, acesta e obiectivul nostru!”

România a avut parte de o tragere la sorți favorabilă pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026, fiind repartizată în Grupa H alături de Austria,...
Ultima oră
Pe aceeași temă