11.3 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăSpecialParchetul General a deschis un dosar pentru infracțiuni contra umanității în contextul...

Parchetul General a deschis un dosar pentru infracțiuni contra umanității în contextul revoltei anticomuniste de la Brașov

Procurorii militari au deschis un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității în contextul acțiunilor represive desfășurate de regimul comunist împotriva participanților la revolta anticomunistă de la Brașov din 15 noiembrie 1987.

Potrivit unui comunicat transmis marți de Parchetul General, în dosar au fost audiate majoritatea persoanelor vătămate care au fost cercetate și condamnate în anul 1987 pentru participarea la revolta de la Brașov.

"De asemenea, au fost efectuate cercetări în vederea identificării lucrătorilor de Miliție și Securitate care au întocmit actele de urmărire penală privind participanții la revolta anticomunistă de la Brașov sau care au dispus măsuri de urmărire informativă a acestora pe întreaga perioadă în care, în mod nelegal, după publicarea Decretului 11 / 1988 privind amnistierea unor infracțiuni și reducerea unor pedepse, s-a menținut obligația de a nu părăsi domiciliul obligatoriu, stabilit în diverse județe ale țării", precizează comunicatul Parchetului.

În cadrul anchetei au fost analizate și documente transmise de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS).

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

FCSB e foarte aproape de titlu în SuperLigă după 2-2 cu Rapid București

FCSB a terminat la egalitate cu Rapid București, scor 2-2 într-o partidă spectaculoasă pe Arena Națională, gazdele bifând încă un pas către un titlu...

Erdogan cere unitate palestinienilor după o întâlnire cu Ismail Haniyeh, liderul Hamas

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan le-a cerut sâmbătă palestinienilor „să se unească”, după o întâlnire la Istanbul cu liderul Hamas, Ismail Haniyeh, potrivit AFP...

FCSB e foarte aproape de titlu în SuperLigă după 2-2 cu Rapid București

FCSB a terminat la egalitate cu Rapid București, scor 2-2 într-o partidă spectaculoasă pe Arena Națională, gazdele bifând încă un pas către un titlu...
Ultima oră
Pe aceeași temă