3 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialOUG referitoare la RCA a fost publicată. ASF are 30 de zile...

OUG referitoare la RCA a fost publicată. ASF are 30 de zile să fizexe preţul

Ordonanţa de Urgenţă care permite plafonarea asigurărilor obligatorii RCA la un nivel maxim de 7.500 de lei pe an pentru camioane grele a fost publicată, luni seară, în Monitorul Oficial. Documentul prevede îngheţarea pentru şase luni a tarifului la asigurările transportatorilor rutieri, dar şi norme noi privind transparenţa modului de calcul a primei RCA. Autoritatea de Supraveghere Financiară trebuie să stabilească, în cel mult 30 de zile, niveluri maxime, pe categorii de vehicule, pentru poliţele obligatorii.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, a anunțat luni că ordonanța de urgență privind RCA va fi publicată în cursul zilei în Monitorul Oficial, fără modificări de fond.

"Textul ordonanței a fost publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor, după care a fost trimisă ordonanța la Consiliul Legislativ, de unde trebuiau să vină niște avize. Au venit astăzi și se va publica în maxim 2-3 ore. Ordonanța de urgență va fi publicată astăzi în Monitorul Oficial, fără modificări de fond. Doar cu modificări de formă", a declarat Iolu, citat de Agerpres.

El a precizat că ordonanța nu putea fi publicată fără avizul Consiliului Legislativ, care a putut fi luat "după week-end".

Guvernul a adoptat pe 14 septembrie o ordonanță de urgență în problema RCA care prevede, printre altele, înghețarea prețurilor la primele de asigurare pe o perioadă de șase luni.

"Pentru a rezolva problema pe termen scurt și pentru a da timp instituțiilor responsabile să implementeze acest nou cadru normativ, la propunerea transportatorilor și după consultări cu Consiliul Concurenței, vom veni în acest proiect de ordonanță și cu propunerea de a îngheța prețurile primelor de asigurări obligatorii pentru o perioadă de 6 luni. Pe baza ordonanței, în termen de 30 de zile, ASF va trebui să vină cu un calcul al costului mediu pentru diferitele categorii de asigurări, care să fie prețul de referință pentru asigurări pe următoarele șase luni, prețul de referință la nivelul căruia să fie înghețat nivelul prețului pe care îl vor plăti asigurătorii, în ideea ca în aceste șase luni să avem tot acest sistem de urmărire a prețurilor pus la punct, cu aceste calcule ale prețului de referință, care să fie făcute publice și care să constituie, într-adevăr, o referință pentru cei care fac asigurări, dar și pentru clienți", explica premierul Dacian Cioloș la momentul adoptării ordonanței.

Transportatorii au încheiat protestele de joia trecută, numai după ce au ajuns la o înţelegere cu reprezentanţii ASF privind stabilirea unui tarif de referinţă de 7.500 de lei anual pentru asigurarea camioanelor de peste 16 tone

Cele mai citite

Carlo Ancelotti anunță vești bune despre Kylian Mbappe. „Va fi apt pentru Cupa Intercontinentală”

Kylian Mbappe, atacantul francez al lui Real Madrid, va fi recuperat la timp pentru a evolua în finala Cupei Intercontinentale, programată săptămâna viitoare în...

Tensiuni în Georgia: noi interdicții privind protestele și controverse politice

Parlamentul Georgiei a adoptat o lege care interzice protestatarilor să-și acopere fețele și să folosească artificii sau lasere în timpul manifestațiilor, notează Reuters. Noi interdicții...

François Bayrou devine prim-ministru în Franța

Președintele Emmanuel Macron l-a numit pe François Bayrou, un veteran centrist și aliat de lungă durată, în funcția de prim-ministru, marcând al patrulea lider...
Ultima oră
Pe aceeași temă