13.5 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSpecialOra Pământului. Românii, invitați să se alăture campaniei şi să stingă luminile...

Ora Pământului. Românii, invitați să se alăture campaniei şi să stingă luminile în această seară

Președinția, Guvernul, Parlamentul, dar și alte instituții se vor alătura și în acest an campaniei Ora Pământului/ Earth Hour și vor stinge luminile sâmbătă, în intervalul orar 20,30 – 21,30, pentru a trage un semnal de alarmă față de consumul excesiv de resurse energetice.

La această campanie au anunţat că se vor alătura principalele instituţii ale statului. Administrația Prezidențială a transmis că se va alătura mișcării globale Ora Pământului, prin întreruperea iluminatului interior și exterior al Palatului Cotroceni în intervalul 20,30 – 21,30.

„Prin acest demers, instituția prezidențială aduce în atenția publicului importanța conștientizării impactului negativ pe care consumul excesiv de resurse energetice îl are asupra mediului înconjurător. Administrația Prezidențială promovează, astfel, alături de celelalte instituții din România, lupta împotriva schimbărilor climatice și un comportament responsabil și proactiv în protejarea mediului natural”, se arată într-un comunicat citat de Agerpres.

Guvernul îi invită pe români să susțină campania stingând luminile în locuințe și birouri. „Guvernul României se alătură pentru al patrulea an consecutiv campaniei Earth Hour organizată de WWF-Romania și, împreună cu alte 65 de instituții din București și din țară, va stinge luminile, în intervalul 20,30 — 21,30, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la consumul irațional de resurse și la importanța dezvoltării durabile a societății”, se arată într-un mesaj publicat pe pagina oficială de Facebook a Executivului.

Guvernul îi invită pe români să susțină campania, stingând luminile în locuințe și birouri, și precizează că cei care doresc să publice fotografiile pe pagina Executivului trebuie să le transmită pe adresa social.media@gov.ro.

Și Palatul Parlamentului va marca sâmbătă Ora Pământului, prin întreruperea temporară a iluminatului exterior și festiv.

Potrivit unui memorandum aprobat pe 21 martie de Biroul permanent al Camerei Deputaților, evenimentul dorește să transmită un mesaj puternic despre nevoia de acțiune împotriva schimbărilor climatice, prin simplul gest de a închide luminile timp de o oră.

Evenimentul Ora Pământului va fi marcat, sâmbătă, în mai multe locuri din București și din țară. În București, WWF (World Wide Fund for Nature) organizează un eveniment în Parcul Izvor, în zona alveolei dinspre Bd. Națiunile Unite, sâmbătă, începând cu ora 17.00. Vor avea loc activități pentru copii, prin care aceștia pot învăța lucruri despre natură, și vor fi promovate mijloacele de deplasare prietenoase cu natura și benefice pentru organism. De asemenea, de la 20,30 peste 300 de copii vor cânta împreună timp de o oră, dăruind naturii din energia lor, în Parcul Cișmigiu.

Ora Pământului este un eveniment internațional organizat în ultima sâmbătă din luna martie a fiecărui an, începând din 2007. În prezent, comunitatea de susținători ai campaniei a atins 2 miliarde de oameni, din peste 7.000 de orașe, din peste 152 de țări.

Cele mai citite

Koeman: Olanda trebuie să fie mai calmă cu mingea în amicalul împotriva Germaniei

„ Olanda trebuie să fie mai calmă cu mingea în amicalul împotriva Germaniei, altfel va avea parte de o seară grea la Frankfurt”, și-a...

Votul din Consiliul de Securitate al ONU ce cere în premieră o „ încetare imediată a focului în Gaza” a fost salutat pe plan...

Votul de luni asupra unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU care cere pentru prima dată "încetarea imediată a focului" în Fâşia Gaza,...

Războiul din Ucraina intră într-o nouă etapă: Operațiunea “Explozia brândușei”

Știrea zilei de ieri: "Rusia bombardează masiv Kievul" nu a luat pe surprindere oamenii cerebrali. Era de așteptat. Putem vorbi despre Crocus, noul Casus...
Ultima oră
Pe aceeași temă