9.1 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialO terasă de pe plaja Modern din Constanţa, închisă de Protecţia Consumatorilor,...

O terasă de pe plaja Modern din Constanţa, închisă de Protecţia Consumatorilor, a fost redeschisă, sâmbătă, fără acordul autorităţilor. Agenţii de pază de la festivalul Neversea i-au interzis accesul şefului OPC Constanţa în zona unde se afla localul

O terasă aflată pe plaja Modern din Constanţa a fost redeschisă, fără acordul autorităţilor, după ce agenţii Protecţiei Consumatorilor au închis-o din cauza unor nereguli descoperite în urma mai multor controale. Totodată, directorul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor susţine că nu i-a fost permis accesul în incinta Festivalului Neversea, acolo unde se află şi terasa, de către agenţii de pază angajaţi pentru festival, accesta adăugând că a reuşit să intre cu ajutorul jandarmilor, potrivit News.ro.

Organizatorii Festivalului Neversea au transmis sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că perimetrul manifestării este asigurat de către o firmă de pază, iar ei nu au cerut şi nu vor solicita acesteia să pună în practică "acţiuni care să contravină legilor".

“Perimetrul festivalului, cât şi accesul în festival a fost asigurat de către societatea de pază şi protecţie Zip Escort, pe baza unui contract de prestări servicii semnat între societatea de pază şi organizatorii festivalului. Precizăm că organizatorii festivalului nu au solicitat şi nu vor solicita în nici un moment societăţii de pază să pună în practică acţiuni care să contravină legilor din România. Angajaţii firmei de pază contractate au obligaţia de a cunoaşte legislaţia şi de a o aplica, legislaţie care menţionează că accesul organelor de control în perimetrul unui eveniment nu poate fi obstrucţionat sau restricţionat”, spun organizatorii Neversea.

Miercuri, comisarii au dat mai multe amenzi şi au suspendat activitatea unor unităţi de alimentaţie publică, iar potrivit acestora două terase nu aveau autorizaţie de construire şi nici de funcţionare din partea Primăriei Constanţa şi reprezentau un real pericol pentru cei care vor veni la Festivalul Neversea. 

“Zona de preparare a ciorbelor era între hazna – exact locul prin care se administrează ţevile şi pompele care reglează fluxul din hazna – şi vestiar. Acolo se află blocul alimentar de ciorbe. Prin curte, printr-o incintă insalubră, traversăm către o cameră de frig în care am găsit o stivă de 160 de kilograme de pastă de mici pentru care comerciantul ne pune la dispoziţie un carneţel de bonuri cu data de expirare 6 iulie şi un alt carneţel de bonuri cu data de expirare de 8 iulie şi îmi spune că nu mai ştie exact care de unde sunt, dar că furnizorul aşa îi dă la fiecare lot de carne, câte un carneţel şi dânsul îşi etichetează produsele aşa cum crede de cuviinţă”, spunea şeful CJPC despre terasa redeschisă vineri seară.  

Cele mai citite

Accident Milişăuţi. Patru persoane au fost rănite. Printre ele se afla și un copil

Un accident rutier nefericit a avut loc pe teritoriul localității Milișăuți, iar patru persoane, printre care și un copil, au fost rănite. Potrivit declarațiilor...

Rezultate fotbal: România a pierdut cu 2-3 în fața Columbiei. La EURO 2024 va înfrunta Ucraina

Naţionala de fotbal a României a fost învinsă de reprezentativa Columbiei cu scorul de 3-2 (2-0), loc marţi seara, pe Stadionul Civitas Metropolitano din...

Sectorul 4 se transformă într-o oază urbană: Campanie de înverzire prin plantarea a peste 1500 de copaci

Într-o mișcare impresionantă de regenerare urbană, Sectorul 4 din București a dat startul unei ample campanii de înverzire, plantând peste 1500 de copaci. Această...
Ultima oră
Pe aceeași temă