11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialO fetiță de trei ani a ajuns la spital, după ce a...

O fetiță de trei ani a ajuns la spital, după ce a căzut din maşina aflată în mers, din cauză că nu era asigurată în scaun

O mamă din Baia Mare s-a ales cu dosar penal, pentru vătămare corporală, după ce fiica sa, în vârstă de trei ani, a căzut din maşina aflată în mers, pentru că nu era asigurată în scaunul special, informează Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Maramureş, Florina Meteş, fetiţa de trei ani se afla împreună cu mama în maşină, pe bancheta din spate, pe un scaun special pentru copii, dar centura de siguranţă nu era pusă.

„Fetiţa a reuşit să deschidă portiera maşinii şi a căzut pe carosabil, fiind rănită şi transportată la Spitalul Judeţean Baia Mare pentru acordarea de îngrijiri medicale, unde a rămas internată”, a afirmat Florina Meteş.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Maramureş, femeia de 35 de ani, din Baia Mare, aflată la volanul maşinii, a fost testată cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa alcoolului. 

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporal din culpă.

Cele mai citite

ROCA Investments înregistrează creștere pentru al șaselea an consecutiv, în pofida unui an plin de provocări, și o valoare de piață de 81,64 mil...

ROCA Investments, cea mai dinamică companie de private equity din România, celebrează șase ani de activitate pe piața locală. Compania anunță o evaluare curentă...

Revolut: Sistemele antifraudă ale băncii digitale au prevenit pierderi evaluate la 475 milioane de lire sterline

Revolut, fintech-ul global cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane de clienți în România, prezintă primul...

Dan Podaru: După destrămarea coaliției PSD – PNL la nivel de Capitală, trebuie retras și candidatul pentru Primăria Sectorului 1

Destrămarea coaliției PSD – PNL pentru Primăria Capitalei ar trebui să atragă după sine și schimbarea candidatului pentru Primăria Sectorului 1 din partea celor...
Ultima oră
Pe aceeași temă