11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialO fetiţă de doi ani din Vaslui a murit după ce a...

O fetiţă de doi ani din Vaslui a murit după ce a căzut într-un bazin cu apă din spatele casei. Ea fusese lăsată nesupravegheată

O fetiţă de doi ani şi opt luni din judeţul Vaslui a murit după ce a căzut într-un bazin cu apă aflat în spatele locuinţei, într-un moment în care fusese lăsată nesupravegheată de către părinţi. Fetița a murit la spital, duminică noaptea, medicii neputând să o salveze, potrivit News.ro.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, fetiţa a fost găsită de către părinţi plutind cu faţa în jos într-un bazin cu apă cu înălţimea de un metru, aflat în spatele casei şi în care se aduna apa de la precipitaţii. Copila a căzut în bazin într-un moment în care fusese lăsată nesupravegheată de către părinţi. 

Fetiţa a fost luată imediat de mama sa şi dusă la o vecină, asistentă medicală, pentru a-i face manevrele de resuscitare. De asemenea, a fost solicitată şi intervenţia unei ambulanţe.

”La adresa indicată a fost trimis un echipaj de terapie intensivă mobilă, precum şi o ambulanţă SMURD, redirecţionată de la un alt caz. Echipajele medicale au făcut manevrele de resuscitare, fetiţa dând semne vitale, dar minore. În consecinţă, s-a decis transportarea sa la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean Vaslui”, a declarat, luni, pentru News.ro purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Marişcu.

La câteva ore de la internare, medicii au declarat decesul fetiţei. Poliţia a declanşat o anchetă în acest caz.   

Cele mai citite
00:00:32

Rishi Sunak a anunțat sprijin suplimentar pentru Ucraina în cadrul vizitei sale în Polonia

Liderul britanic Rishi Sunak a sosit marți la Varșovia pentru discuții cu premierul polonez Donald Tusk și cu șeful NATO Jens Stoltenberg, care se...

Aerisirea în baie și reguli generale pentru a funcționa optim

Umiditatea excesivă din baie poate dăuna atmosferei generale, dar și nivelului de confort resimțit. Așadar, aerisirea corespunzătoare este obligatorie - atât pentru a asigura...

ONG-urile nu au tratament preferențial, trebuie să raporteze ce fac cu banii ca și societățile comerciale

Organizațiile neguvernamentale (ONG) nu beneficiază de un tratament preferențial ci, dimpotrivă, trebuie să raporteze ce fac cu banii, așa cum sunt obligate și societățile...
Ultima oră
Pe aceeași temă