19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialO fetiță de 11 ani a murit la o oră după ce...

O fetiță de 11 ani a murit la o oră după ce medicii au refuzat să o interneze. Ea fusese externată din Spitalul de Urgență din Bârlad cu mai puțin 24 de ore înainte

Conducerea Spitalului de Urgență Bârlad a declanșat, joi, o anchetă, după ce o fetiță de 11 ani dintr-un centru de plasament a murit la o oră după ce medicii au refuzat să o interneze. Ea fusese externată din unitatea sanitară de mai puțin 24 de ore, informează News.ro.

O fetiţă de 11 ani dintr-un centru pentru copii cu dizabilităţi din judeţul Vaslui a murit, la începutul acestei săptămâni, la mai puţin de o oră de la refuzul cadrelor medicale de la Spitalul de Urgenţă Bârlad de a o interna.

Reprezentanţii Centrului de Primire în Regim de Urgenţă a Copilului Abuzat, Neglijat şi Exploatat (CPRUANE) Bârlad susţin că medicii i-au făcut copilei un calmant şi apoi au trimis-o în centrul rezidenţial pe motiv că nu trecuseră 24 de ore de la ultima externare. Cu numeroase afecţiuni medicale, respectiv tetrapareză spastică, sindrom epileptic, convulsii, marasm nutriţional şi deficienţă mentală, fetiţa fusese internată anterior, timp de o săptămână, în aceeaşi unitate spitalicească, cadrele medicale luând decizia de a o externa după ameliorarea stării de sănătate.

„La mai puţin de 24 de ore după ce a revenit în centrul rezidenţial, fetiţa a început din nou să aibă convulsii, motiv pentru care am revenit cu minora la spital. Însă, medicul de gardă mi-a spus că-i face un calmant, după care să o iau în centru pentru că «nici foaia (n.r.- fişa medicală) nu s-a închis». Ne-am conformat şi, din păcate, nici bine nu am ajuns în centru, că fetiţa a murit. Cadrele medicale s-au justificat că se lovesc de o procedură, care prevede că pacienţii nu pot fi reinternaţi dacă nu au trecut 24 de ore de la ultima externare”, a declarat şeful CPRUANE Bârlad, Ionel Brătianu, pentru News.ro.

Conducerea Spitalului Bârlad susţine că, în situaţii de urgenţă, atunci când starea pacienţilor este gravă, nu se justifică refuzul internării prin invocarea acelei proceduri, motiv pentru care s-a dispus efectuarea unei anchete interne.

„Medicii nu sunt îngrădiţi de conducerea spitalului, de sistem sau orice proceduri să refuze să interneze cazurile grave, chiar dacă nu au trecut acele 24 de ore de la ultima externare. Nu ştiu ce considerente au avut de au refuzat internarea. O să facem anchetă internă, o să le luăm declaraţii medicilor să vedem cum justifică situaţia. Într-adevăr, sunt probleme cu decontarea la Casa de Asigurări de Sănătate a cheltuielilor de pe fişele medicale de internare în cazul în care nu se respectă acea procedură, dar, când este vorba de salvat viaţa unui om, nu trebuie să ne mai gândim la protocoale”, a precizat directorul medical al Spitalului de Urgenţă Bârlad, Gabriela Daniş.

Fetiţa de 11 ani provenea dintr-o familie dezorganizată, fiind abandonată încă de la naştere de către mama sa. Ulterior, copila a fost crescută de către tată, care a murit într-un accident. În consecinţă, fetiţa a ajuns în plasament la bunica paternă însă, în vara acestui an, odată cu moartea femeii, a fost preluată într-un centru de plasament pentru copii cu dizabilităţi.

Cele mai citite

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Casa Albă a reprogramat întâlnirea anulată de Netanyahu de la Washington

Decizia vine în contextul în care Karine Jean-Pierre, secretarul de presă al Casei Albe, a anunţat că premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a revenit asupra...

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic, analiză

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe deplin scăderile din timpul  pandemiei, estimările inițiale indicând chiar o creștere de 2% peste nivelurile...
Ultima oră
Pe aceeași temă