16.5 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialO delegaţie a sindicaliştilor din industria auto şi transporturi, primită la Cotroceni

O delegaţie a sindicaliştilor din industria auto şi transporturi, primită la Cotroceni

O delegaţie a reprezentanţilor lucrătorilor din transporturi şi din companiile producătoare de automobile, autovehicule şi alte mijloace de transport, afiliaţi Blocului Naţional Sindical, a fost primită joi la Palatul Cotroceni de consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu, anunţă Agerpres

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, reprezentanţii sindicali au prezentat nemulţumirile şi îngrijorările existente în legătură cu problemele nerezolvate din sectorul feroviar, portuar, precum şi faţă de infrastructura de transport rutier, feroviar, fluvial şi maritim, care impun priorităţi ferme şi investiţii susţinute. 

În acest sens, Administraţia Prezidenţială a primit un document de poziţie din partea preşedintelui BNS, Dumitru Costin, cu principalele probleme semnalate de reprezentanţii sindicatelor. Totodată, sindicaliştii au prezentat anumite priorităţi, pe care Guvernul şi alte autorităţi ar trebui să le includă pe agenda măsurilor de susţinere şi dezvoltare economică a sectoarelor respective. 

“Întrevederea de astăzi reconfirmă interesul manifestat de preşedintele României nu doar pentru cunoaşterea problemelor din anumite sectoare economice, dar şi pentru încurajarea dialogului social, care să genereze soluţii pe termen lung, menite să conducă la rezolvarea problemelor şi nu la amânarea lor, de la o perioadă la alta”, se arată în comunicatul citat. 

Cele mai citite

Horia Constantinescu a demisionat din fruntea ANPC și va candida din partea PSD la Primăria Constanța

Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC. Constantinescu a anunțat, luni, că a semnat cererea de demisie din funcţia de preşedinte al Autorităţii...

Azi încep depunerile de candidaturi pentru alegerile locale

Partidele politice, alianţele, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi vor putea, începând de astăzi până pe 30 aprilie, ora 23:59, să depună...

Ucraina s-a retras brusc din acordul cu Rusia, mediat de Turcia, privind cerealele

Rusia şi Ucraina au negociat două luni cu ajutorul medierii Turciei restabilirea înţelegerii care a permis până în iulie anul trecut exportul cerealelor ucrainene...
Ultima oră
Pe aceeași temă