10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialMinistrul Petre Daea a anunțat subvenţii de un miliard de euro pentru...

Ministrul Petre Daea a anunțat subvenţii de un miliard de euro pentru fermieri. Când vor începe plățile

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat, sâmbătă, la Timişoara, că începând cu data de 16 octombrie, va începe plata în avans a subvenţiilor pentru fermieri, bugetul alocat de Guvern fiind de un miliard de euro, transmite Mediafax.

Ministrul Daea a fost întâmpinat, sâmbătă, la Muzeul Satului Bănăţean, din Timişoara, cu pâine şi cu sare, de directorul instituţiei şi de mai multe femei îmbrăcate în costume populare. Ministrul a participat la Ziua Grâului, un eveniment care este marcat în judeţul Timiş de aproximativ zece ani, şi a discutat cu fermierii din vestul ţării, ale căror culturi, în special de porumb, floarea soarelui şi soia, au fost puternic afectate de secetă.

„Salut fermierii şi le port respectul, pentru că ei sunt cei care sădesc prin sămânţă, prin efortul, prin multe greutăţi, sămânţa prosperităţii în agricultura ţării româneşti. Vă salut, stimaţi fermieri, cu respectul cuvenit, şi vreau să vă propun o întâlnire după eveniment, să vă spun exact ce putem face pentru a depăşi acest moment, care face parte din activitatea fiecărui fermier şi din lanţul acesta de greutăţi pe care-l avem tot timpul în agricultură”, le-a spus Petru Daea fermierilor prezenţi la eveniment, de pe scena Muzeului Satului Bănăţean.

Ministrul Agriculturii a declarat că a fost informată Comisia Europeană cu privire la situaţia în care se află judeţele din vestul ţării, afectate de secetă, şi nu numai, astfel încât există şanse ca plata în avans a subvenţiilor să se realizeze începând cu data de 16 octombrie.

„Am informat Comisia Europeană despre situaţia deosebită din România, mai ales de cea din partea de vest, solicitând scris, documentând temeinic, că este necesar a se lua o decizie astfel încât avansul pentru subvenţii să fie mai mare, la 70%, iar subvenţiile să se dea la timp. Iar în acest timp vor începe să fie distribuite subvenţiile la fermieri începând cu data de 16 octombrie”, a explicat Petru Daea.

Ministrul Agriculturii a lăudat Guvernul Tudose pentru faptul că pentru prima dată se acordă 2% din PIB pentru agricultură şi a precizat că a fost alocată suma de un miliard de euro pentru plata subvenţiilor fermierilor.

„S-a spus că aceste subvenţii vin pur şi simplu. Nu, aceste subvenţii vin dacă bugetul statului alocă la timp şi integral suma respectivă şi abia apoi are loc procesul de decontare la UE. De aceea, Guvernul Tudose a alocat integral pentru agricultură suma pentru avansul care va începe din data de 16 octombrie. Această sumă nu e mică, este vorba de un miliard de euro. Atât vom injecta în agricultură în perioada care urmează, în aşa fel încât fermierii să aibă bani la timp pentru a putea efectua lucrările”, a afirmat Petru Daea, pe scena Muzeului Satului.

În faţa jurnaliştilor, ministrul Agriculturii a fost întrebat dacă Petru Daea e „mai tare” decât Nicolae Ceauşescu, ţinând cont de faptul că a fost înregistrată o producţie record la grâu.

„Vreau să rămânem în zona aceasta a seriozităţii. (…) Spuneam în aprilie, când au fost acele fenomene deosebite în mare parte a ţării, zăpada se cuibărise. Eu voiam să dau drumul la sistemul antigrindină în ţară, pe data de 15 aprilie, şi ningea în multe zone ale ţării. Am spus atunci că e mai mult bine decât rău, pentru că ştiinţa de carte, experienţa de viaţă m-a îndemnat să fac această afirmaţie scurtă, seacă, dar puternică, bine închegată în realitate şi cu mult miez. Pentru mass-media a fost o pastilă bună de mestecat şi de penetrat în opinia publică. Iată că rezultatele confirmă ceea ce am spus. O interpretare a realităţii e absolut necesară, iar exagerările nu ajută niciodată”, a răspuns Petru Daea.

Întrebat dacă preţul pâinii va scădea datorită producţiei record la grâu, ministrul Agriculturii nu a dat un răspuns concret, ci a precizat că „vom vedea ce se va întâmpla. Important e că ţara are producţie”.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă