Ministerul Justiției: Se face traducerea actelor pentru Sebastian Ghiță. Urmează finalizarea cererii de extrădare

de Mihai Diac , 21 aprilie 2017 - stire actualizata la ora 17:57, 21 aprilie 2017
Foto: Arhivă

Ministerul Justiţiei a anunţat, vineri, că a primit actele de la instanţele emitente ale mandatelor de arestare preventivă în cazul lui Sebastian Ghiță, precizând că documentele sunt în curs de traducere.

Urmează să fie definitivată cererea de extrădare din Serbia a fostului deputat.

"Acest examen de regularitate presupune analizarea corespondenţei întregii documentaţii cu cerinţele prevăzute de instrumentul internaţional aplicabil Convenţia Europeană de extrădare – Paris 13 dec. 1957), cu legea română incidentă (Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare), precum şi cu exigenţelor autorităţilor sârbe care au solicitat, între altele, traducerea documentelor în limba sârbă. Cu respectarea termenelor legale, după finalizarea traducerilor care însumează un număr considerabil de pagini, cererea de extrădare şi documentele însoţitoare vor fi transmise autorităţilor competente din Republica Serbia", a anunțat Ministerul Justiţiei.

Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, declarase marţi seară că se aşteapta ca extrădarea lui Sebastian Ghiţă să se realizeze cât mai curând.

"Noi sperăm ca extrădarea să se realizeze într-un termen scurt. Eu nu ştiu ce atitudine vor lua omologii din Serbia ca să spun care va fi modul de reacţie în România. Facem cererea de extrădare vedem care e poziţia autorităţilor din Serbia şi ne poziţionăm şi noi", a declarat Tudorel Toader la Antena 3, precizând că acesta este primul pas pentru aducerea lui Sebastian Ghiţă în România.

Comentarii

  • Franjo Glavina GHITA OMUL FSB GRU

    23 aprilie 2017 0:05

    INFRACTORUL GHITA VA OBTINE AZIL POLITIC EL FIIND O SURSA DE O VALOARE EXCEPTIONALA PT FSB GRU. ROMANIA VA TREBUI SA FOLOSEASCA SI SA AMPLIFICE LA MAXIM CAZUL GHITA ASTFEL INCAT SA BOICOTEZE ADERAREA SERBIEI ADICA AL FEDERATIEI RUSE LA UE. SERBIA IN UE INSEAMNA RUSIA IN UE.

    raspunde comentariului
  • Sandu

    22 aprilie 2017 18:35

    Deci nu era chiar totul pregătit, cum zicea ieri.....

    raspunde comentariului
anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design