10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialMigranți clandestini irakieni, prinși lângă Portul Mangalia

Migranți clandestini irakieni, prinși lângă Portul Mangalia

O navă sub pavilion turcesc având la bord 69 de migranți clandestini de naționalitate irakiană, din care 29 de minori, a fost interceptată duminică dimineață în apele teritoriale românești, în apropiere de Portul Mangalia.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Gărzii de Coastă, Ionela Păsat, nava de patrulare MAI 3057 din cadrul Grupului de Nave Mangalia a fost alertată duminică dimineață în jurul orei 7:00, prin Sistemul Integrat de Supraveghere la Marea Neagră, pentru a intercepta o ambarcațiune suspectă ce naviga pe Marea Neagră, îndreptându-se către țărm, în apropiere de Mangalia, transmite Agerpres.

„Nava suspectă, sub pavilion Turcia, și-a continuat drumul și s-a stabilit că la bordul acesteia se află un număr mare de migranți, drept urmare, o navă a Gărzii de Coastă a intervenit interceptând și ulterior escortând ambarcațiunea în port, la sediul Grupului de Nave Mangalia”, a declarat purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, conform sursei citate.

Din primele verificări ale autorităților române a reieșit faptul că nava Emek 1, sub pavilion Turcia, era condusă de doi facilitatori pentru migranți clandestini, un cetățean bulgar și un cipriot, iar la bordul ei se află 69 de irakieni (30 bărbați, 10 femei și 29 de minori), cercetările fiind continuate în acest caz.

Cele mai citite

Presa din Israel, despre presupusul atac asupra Iranului

Presupusul atac asupra Iranului ar trebui interpretat ca un avertisment adresat Teheranului cu privire la capacităţile ofensive ale Israelului şi ca un semn că Israelul...

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...
Ultima oră
Pe aceeași temă