13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialMiercuri și joi, oficiile poștale din țară vor fi închise

Miercuri și joi, oficiile poștale din țară vor fi închise

Toate oficiile poștale din mediul urban și rural vor fi închide miercuri și joi, cu ocazia zilei de Sfântul Andrei și a Zilei Naționale a României, informează Compania Naţională Poşta Română.

„Programul anunţat este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora zilele de 30 Noiembrie – Sfântul Apostol Andrei – şi 1 Decembrie – Ziua Naţională a României – sunt declarate zile de sărbătoare legală, în care nu se lucrează. Vineri, 2 decembrie, toate subunităţile poştale vor avea program de lucru aferent zilei de sâmbătă, iar sâmbătă, 3 decembrie, programul va fi unul normal, pentru o zi de sâmbătă", potrivit unui comunicat de presă al Companiei Naţionale Poşta Română.

În acest context, este posibil ca trimiterile poştale prezentate în 29 noiembrie să înregistreze timpi mai mari de circulaţie.

Cele mai citite

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...

Ciolacu laudă candidații PSD la funcții de primar. Au “ambiția de a face lucruri”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță candidații PSD la funcții de primar în municipiul București, lăudându-i pentru faptul că au "ambiția de a face lucruri". Este...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă