8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialMeteorologii au emis o avertizare meteo pentru Capitală. Echipele Apa Nova sunt...

Meteorologii au emis o avertizare meteo pentru Capitală. Echipele Apa Nova sunt în stare de alertă

Conform ANM, în Bucureşti, în jurul prânzului vor începe modificări ale vremii, iar după ora 18:00 vântul se va intensifica treptat, intervalul critic fiind între orele 20:00 şi 3:00, când vântul poate lua aspect de vijelie, cu viteze între 55 şi 65 de kilometri pe oră.

Va ploua abundent, iar precipitaţiile vor fi de 25 de litri/pe metru pătrat, putând să ajungă în unele cartiere şi la 35 l /mp. Acestea sunt cantităţi ce vor fi înregistrate pe o durată scurtă, de cel mult două ore. Echipele Apa Nova vor fi prezente în zonele inundabile și sunt pregătite să facă față oricărei situații.

Investițiile Apa Nova în canalizare se văd iar inundațiile sunt din ce în ce mai rare. Este foarte simplu ca atunci când ploile foarte puternice inundă porţiuni din străzi sau trotuare să arătăm cu degetul înspre compania ce administrează sistemul de canalizare sau către primărie. Totuşi, de multe ori, adevăraţii vinovaţi sunt mult mai aproape decât ne-ar plăcea să credem. Asta deoarece mulţi încă folosesc canalul pe post de ghenă de gunoi. Pentru a evita blocarea canalelor cu diverse lucruri ce nu ar trebui să ajungă acolo şi, astfel, situaţiile în care canalele să refuleze din această cauză, sunt câteva lucruri simple pe care oricare dintre noi ar trebui să le cunoască şi, foarte important, să le pună în aplicare, asta deoarece modul de utilizare al reţelei de canalizare are un impact direct asupra performanţelor sistemului de canalizare şi, implicit, asupra calităţii vieţii în oraş. Folosirea defectuoasă a canalizării se traduce în blocaje care, la rândul lor, generează acumulări de apă pe străzi sau în subsoluri. Ce ar trebui deci, să facem? Sau să nu facem:

  • să nu folosim canalizarea pe post de coş de gunoi aruncând acolo tot felul de obiecte
  •  să nu deversăm în canalizare lichide foarte corozive (de exemplu zeama de murături) sau care afectează performanţa sistemului, inclusiv în ceea ce priveşte capacitatea de epurare (de exemplu uleiuri vegetale sau industriale)
  • constructorii trebuie sa acorde o atenţie sporită pentru protejarea reţelelor de canalizare în momentul executării lucrărilor de refacere a părţii carosabile
  • agenţii economici racordaţi la reţeaua de canalizare, în funcţie de profilul de activitate trebuie să aibă echipată reţeaua interioară cu instalaţii de pre-epurare a apelor uzate (decantoare, separatoare de hidrocarburi şi de grăsimi).

Instalaţiile interioare de canalizare din imobile sunt racordate la reţeaua publică de canalizare printr-un racord de canalizare. Acesta asigură curgerea apei gravitaţional către reţeaua publică de canalizare. Când reţeaua publică de canalizare intră în regim de presiune, în urma unor ploi puternice, apa uzată poate inunda căminul de racord al imobilului şi instalaţia interioară de canalizare şi poate refula în casă. Pentru evitarea acestui fenomen neplăcut, recomandăm montarea unei clapete simple contra refulării pe colectorul de canalizare şi/sau montarea unei vane de închidere a accesului. Din fericire, cel puţin în Bucureşti, Apa Nova – Compania de Ape Bucureşti oferă consiliere gratuită celor ce doresc să monteze corect aceste clapete.

Cele mai citite

Iranul continuă ameninţările: Suntem gata să ne lovim inamicii cu avioane supersonice rusești

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu la începutul şedinţei cabinetului: „ Vin acum de la întâlnirile cu miniştrii de externe din Marea Britanie şi Germania. Aseară am vorbit...

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...
Ultima oră
Pe aceeași temă