16.7 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăSpecialMăsuri preventive de supraveghere judiciară pentru 121 de persoane, în ultima săptămână

Măsuri preventive de supraveghere judiciară pentru 121 de persoane, în ultima săptămână

Măsuri preventive de supraveghere judiciară au fost dispuse, în ultima săptămână, în cazul a 121 de persoane şi au fost înregistrate şapte decizii de înlocuire a măsurilor dispuse iniţial, a anunțat duminică Poliţia Română.

În perioada 11 – 18 august, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară în cazul a 121 de persoane – pentru 27 dintre ele a fost luată măsura arestului la domiciliu, iar 94 de persoane au fost plasate sub control judiciar.

Tot în această perioadă, la nivel naţional au fost înregistrate şapte înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse iniţial, cu alte măsuri. Astfel, într-un caz, măsura controlului judiciar a fost înlocuită cu arestul la domiciliu, cu arestarea preventivă, în trei cazuri, iar în alte două cazuri cu condamnarea cu executare. De asemenea, într-un alt caz, măsura arestului la domiciliu a fost înlocuită cu cea a arestării preventive.

Cele mai citite

VIDEO. Trupa Spice Girls, prezentă la petrecerea dată de Victoria Beckham. Soția fotbalistului a împlinit 50 de ani

La petrecerea aniversară de 50 de ani a Victoriei Beckham, membrele trupei Spice Girls s-au reunit, reînviind amintirile erei lor glorioase din anii '90....

Declarațiile lui David Popovici, după ce a cucerit patru medalii de aur la Naţionalele de la Otopeni

După ce a cucerit patru medalii de aur la Campionatele Naţionale de înot pentru seniori, tineret şi juniori de la Otopeni, David Popovici a...

Aeroport evacuat! Alertă cu bombă la Chișinău, a doua în două zile

Un zbor de la Londra către Chișinău a fost nevoit să schimbe ruta de urgență, îndreptându-se către aeroportul din Iași, după ce aeroportul din...
Ultima oră
Pe aceeași temă