8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialMApN testează versiunea militară a sistemului COPY / PASTE

MApN testează versiunea militară a sistemului COPY / PASTE

Demnitarii civili din România au utilizat cu succes sistemul copy / paste, inclusiv la teze de doctorat. În acest moment,  Ministerul Apărării Naționale, prin Departamentul pentru Armamente, încearcă adaptarea acestui sistem pentru domeniul militar.

Departamentul pentru Armamente din MApN a publicat la 2 octombrie 2015 un comunicat referitor la vizita unei delegații românești în Polonia. Cităm din comunicat:

“Delegaţia Ministerului Apărării Naţionale condusă de şeful Direcţiei Management Resurse pentru Înzestrare colonelul ing. Romeo Nechita a dezbătut următoarele subiecte în scopul identificării cooperărilor tehnico-militare cu partenerul polon inclusiv de dezvoltarea în comun de proiecte privind fabricaţia de echipamente din domeniile: apărare aeriană, vehicule pe roţi şi tractate pentru Forţele Armate, suport logistic şi mentenanţă pentru avioane militare, echipament de luptă pentru soldatul debarcat (soldatul viitorului), vehicule aeriene fără pilot (UAV), infrastructura critică şi tehnologiile dual-use, cercetare-dezvoltare de echipamente militare”.

Domeniile acestea, enunțate în octombrie 2015, par interesante, dar nu reprezintă o premieră mondială. Drept dovadă, în noiembrie 2014, o delegație militară din Polonia a venit în România și a discutat posibile teme de colaborare bilaterală. Iată comunicatul Departamentului pentru Armamente, din data de 27 noiembrie 2014:

“Pe parcursul activităţii, delegaţia Ministerului Apărării Naţionale condusă de locţiitorul şefului Departamentului pentru armamente generalul maior ing. Cătălin-Adrian Moraru a dezbătut următoarelesubiecte în scopul identificării cooperărilor tehnico-militare cu partenerul polon: apărare aeriană, vehicule pe roţi şi tractate pentru Forţele Armate, suport logistic şi mentenanţă pentru avioane militare, echipament de luptă pentru soldatul debarcat (soldatul viitorului), vehicule aeriene fără pilot (UAV), infrastructura critică şi tehnologiile dual-use, cercetare-dezvoltare de echipamente militare”.

Nu știm cum arată vehiculele aeriene fără pilot la care lucrează România și Polonia, nici ora și locul în care va debarca soldatul viitorului. Cert este că sistemul Copy / Paste funcționează deja foarte bine la București.

Citește și: FOTO. Un nou vehicul tip James Bond: Avionul PLIABIL, care poate ateriza pe apă şi pe uscat

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă