14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialAvocații victimelor incendiului de la Colectiv cer decontarea daunelor de către statul...

Avocații victimelor incendiului de la Colectiv cer decontarea daunelor de către statul român. Următorul termen este anunțat pentru 4 aprilie

UPDATE: Avocații ce reprezintă victimele incendiului de la Colectiv au solicitat Judecătoriei Sectorului 4, introducerea ca părți responsabile civilmente a Ministerului Sănătății și a statului român (reprezentat de Ministerul Finanțelor), pentru a putea fi acoperite daunele pe care instanța le va stabili la finalul procesului.

O parte dintre avocați au cerut introducerea în process a statului român, deoarece bunurile inculpaților nu acoperă daunele pe care le cer persoanele vătămate.

"Bunurile pe care le au inculpații nu sunt suficiente pentru a acoperi daunele. Doar statul poate să ofere cuantumul pecuniar, pentru a asigura părțile vătămate că li se va face dreptate", a declarat unul dintre avocați.

Un alt avocat a susținut că, după tragedia de la Colectiv, multe persoane au decedat ca urmare a unui ordin dat de ministrul Sănătății, prin care a fost refuzată trimiterea în străinătate a pacienților care nu puteau fi tratați în spitalele din România. De asemenea, a spus el, ministerul de resort nu a luat măsurile necesare pentru ca în spitalele din țară pacienții să fie tratați corespunzător.

"Statul român nu și-a respectat obligațiile constituționale de a-și proteja cetățenii. (…) La Spitalul de Arși, un bloc operator nu era funcțional", a afirmat avocatul.

Judecătorul care se ocupă de acest caz anunțat că se va pronunța pe cererea de introducere a statului român în process la următorul termen din 4 aprilie.

Tot atunci, va fi discutată și o excepție de neconstituționalitate ridicată de Ministerul de Interne.


Judecătoria Sectorului ar putea da, marți, o decizie privind unirea dosarului „Colectiv”, în care sunt acuzaţi patronii clubului, cu celelalte două cauze legate de incendiu, respectiv dosarul de la Tribunalul Bucureşti, în care este judecat fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, şi cel de la Tribunalul Militar, în care sunt acuzaţi pompierii Antonina Radu şi George Matei, informează Mediafax.

În 7 februarie, parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a cerut, la primul termen de judecată a dosarului „Colectiv", în care sunt acuzaţi patronii clubului, conexarea acestei cauze cu celelalte două dosare legate de incendiu.

Judecătoria Sectorului 4 a început, în 7 februarie, judecarea pe fond a dosarului „Colectiv" în care sunt acuzaţi de ucidere din culpă patronii clubului şi administratorii firmei care a pus artificiile în seara concertului din 30 octombrie 2015.

Procurorul Parchetului instanţei supreme prezent la şedinţa de judecată a cerut magistraţilor trimiterea cauzei la Tribunalul Bucureşti pentru a fi conexată cu dosarul în care este judecat fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone şi cu cel de la Tribunalul Militar în care sunt acuzaţi pompierii Antonina Radu şi George Matei.

„Avem de a face cu un ansamblu infracţional şi penal în prezenta cauză. (…) Având în vedere că în celelalte dosare se face referire la 20 de persoane părţi vătămate, este imperios necesar ca toate piesele să fie soluţionate de acelaşi judecător. (…) Există legături de cauzalitate", a spus procurorul în faţa instanţei.

Magistratul a arătat că Parchetul instanţei supreme a pus sechestru pe bunurile inculpaţilor din dosarul de la Judecătoria Sectorului 4, dar acestea nu ar putea acoperi despăgubirile solicitate.

În dosarul „Colectiv” s-au constituit părţi civile 139 de persoane, 11 spitale şi cinci instituţii. Judecătorul a dispus trimiterea unei solicitări la Tribunalul Bucureşti, care să spună în ce stadiu se află dosarul în care este judecat fostul primar Cristian Popescu Piedone, urmând ca, marţi, să fie soluţionată cererea Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de comasare a dosarelor legate de incendiul din clubul Colectiv.

Dosarul „Colectiv” a ajuns la Judecătoria Sectorului 4 în 28 aprilie 2016, când a intrat în procedură de cameră preliminară.

Procurorii Parchetului instanţei supreme i-au trimis în judecată pe George Alin Anastasescu, Paul Cătălin Gancea şi Costin Mincu, patronii clubului Colectiv, pe Daniela Ioana Niţă şi Mihai Cristian Niţă, administratorii firmei Golden Ideas Fireworks Artists care au instalat artificiile folosite în seară concertului din 30 octombrie 2015 şi pe pirotehnicianul Viorel Zaharia, care a fost prezent în club. Ei sunt acuzaţi de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în formă agravată şi neluarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă. În plus, Daniela Niţă este judecată şi pentru sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri.

De asemenea, SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL au fost trimise în judecată pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, în formă agravată.

Procurorii continuă cercetările, într-un dosar disjuns, faţă de artificierul Marian Moise, pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală. Marian Moise a fost trimis de firma Golden Ideas Fireworks Artists să pună artificiile în clubul Colectiv, la concertul trupei Goodbye to Gravity. Ancheta în cazul său a început mai târziu pentru că acesta a fost rănit în urma incendiului.

Dosarul fostului primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a fost instrumentat de procurorii DNA, care în 5 mai 2016 l-au trimis în judecată pe fostul edil, alături de alţi trei funcţionari din primărie, sub acuzaţia de abuz în serviciu. Cei patru sunt acuzaţi că ar fi eliberat acordurile şi autorizaţiile de funcţionare pentru clubul Colectiv, prin încălcarea prevederilor legale referitoare la securitatea la incendiu.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Bucureşti în 5 mai 2016, iar în 14 octombrie instanţa a decis că procesul poate să înceapă şi că rechizitoriul a fost corect întocmit.

Un al treilea dosar deschis după incendiul din clubul Colectiv este cel în care sunt judecaţi pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei. În 28 octombrie 2016, procurorii militari din DNA i-au trimis în judecată pe Antonina Radu şi George Petrică Matei, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, pentru abuz în serviciu şi uzurparea funcţiei, pentru că au făcut verificări în clubul Colectiv fără a lua măsuri.

În această cauză s-au constituit părţi civile 248 de persoane, care au formulat pretenţii civile ce se ridică la 212.474.000 euro şi 51.240.315,8 lei.

În urma incendiului din clubul Colectiv şi-au pierdut viaţa 64 de persoane, între care 27 în noaptea tragediei şi 37 ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate, printre aceştia fiind fotografi, artişti, olimpici şi studenţi străini. Incendiul din 30 octombrie 2015 a izbucnit în timpul unui concert susţinut în clubul Colectiv de trupa rock bucureşteană Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul „Mantras of War”. Solistul Andrei Găluţ este singurul membru al trupei care a supravieţuit tragediei.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...
Ultima oră
Pe aceeași temă