13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialFOTO. MAE a reușit să finalizeze demersurile pentru repatrierea celor trei surori...

FOTO. MAE a reușit să finalizeze demersurile pentru repatrierea celor trei surori care nu puteau părăsi Fășia Gaza. Mama lor a făcut greva foamei, timp de cinci zile, pentru a atrage atenția autorităților române

Ministerul Afacerilor Externe informează că cele trei fiice ale femeii care a făcut greva foamei, timp de cinci zile, pentru a atrage atenția autorităților române privind cazul său vor fi repatriate, în siguranță, din Fâșia Gaza.  

O echipă consulară mobilă (formată din reprezentanții Ambasadei României la Tel Aviv și ai Oficiului de la Ramallah) a fost prezentă în punctul de trecere a frontierei Erez (Israel) pentru a acorda asistența și protecția consulară necesară. Reprezentanții echipei consulare mobile le-au însoțit pe cele trei tinere până la granița cu Iordania.

 

Costurile de repatriere au fost suportate integral de către Ministerul Afacerilor Externe, prin angajarea fondului special aflat la dispoziția Celulei de Criză a MAE, destinat gestionării situațiilor de criză.

Pe 20 iunie 2017, fetele, cu vârste cuprinse între 20 și 23 de ani, au hotărât să plece din casa tatălui lor pentru că nu au niciun drept de decizie asupra vieţii lor şi pentru că este foarte dur şi vorbeşte într-un ton agresiv şi are şi un comportament agresiv şi violent cu ele. (…) Din păcate nu au reuşit să ia certificatele originale de naştere, care să probeze că sunt cetăţeni români, au numai copii după certificate", a declarat, pentru Mediafax, mama fetelor.

Femeia susţine că viaţa tinerelor este pusă în pericol şi, de aceea, ele trebuie aduse în România cât mai repede.

"Din 20 iunie, am început să fac demersuri la cererea lor pentru a fi repatriate. Ele nu pot sta foarte mult în Gaza pentru că le este pusă viaţa în pericol, oricând ele pot fi găsite de tatăl lor şi li se poate întâmpla ce este mai rău. Ele trebuie scose urgent, urgent de acolo, este o chestiune de viaţă şi de moarte. Frontiera acolo este închisă, am mai făcut cerere la Minsterul de Externe Egiptean, trebuia să imi dea un permis de trecere, dar nu l-am primit. (…).

Femeia a făcut și greva foamei pentru a cere urgentarea repatrierii celor trei fiice ale ei din Fâşia Gaza, aflată sub controlul Israelului, informează luni TVR. 

Cerasela Ţuţuianu: "Sunt aici pentru a salva viaţa fiicelor mele care sunt într-o situaţie extremă în Fâşia Gaza, au încălcat un tabu, au plecat de acasă pentru că nu mai puteau să suporte ameninţările şi bătăile la care erau supuse în casa tatălui. Fetele sunt în siguranţă acum, ele sunt căutate, inclusiv eu am fost căutată de o persoană din familia respectivă".

Cerasela s-a căsătorit cu medicul palestinian în 1992 şi le-a născut pe fete în România. Apoi a plecat cu toată familia în Fâşia Gaza, unde a început calvarul: a fost bătută şi înfometată. După abuzuri repetate, în 1999 a cerut ajutorul Ambasadei României din Israel.

În 2000, soţul Ceraselei a lăsat-o să revină în România, dar fără fete. Femeia nu a bănuit nicio clipă că aparenta bunăvoinţă era, de fapt, un plan de a o despărţi de fete.

A ajuns la ele în 2011, dar nu a reuşit să le aducă acasă. Acum, fetele au 20, 22 şi, respectiv, 23 de ani. Mama lor spune că, deşi sunt licenţiate, tatăl nu le-a permis să lucreze, le ţinea încuiate şi le-a bătut de nenumărate ori. Acum o lună, surorile au fugit de acasă şi de atunci se ascund. Nu aveau acte de călătorie la ele, dar au cerut ajutorul reprezentanţelor României din Tel Aviv şi Ramallah. Mama lor a cerut ajutorul Ministerului Afacerilor Externe. MAE susţine că s-a implicat în mod prioritar acest caz.

MAE: "Misiunea diplomatică la Tel Aviv a luat legătura de mai multe ori cu autorităţile israeliene în vederea urgentării procedurilor pentru obţinerea aprobării părăsirii Fâşiei Gaza pentru cei trei cetăţeni români menţionaţi".

Cele mai citite

Reforma austerității, îmblânzită. Plafonări peste plafonări de la Guvern

După austeritatatea de anul trecut și cu un deficit bugetar la limită, Executivul face cadouri pentru români, iar angajații din companiile de stat pot...

Inovație și funcționalitate în baie cu Florin Art: Descoperă cele Mai bune opțiuni de mobilier

Mobilierul de baie nu este doar o necesitate practică într-o locuință modernă, ci și un element crucial în crearea unei atmosfere plăcute și funcționale...

Trafic blocat pe DN 6, în Bragadiru. Un motociclist a accidentat mortal un pieton

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seara, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a accidentat mortal un...
Ultima oră
Pe aceeași temă