8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialMădălina Manole a băut 300 de mililitri de Furadan

Mădălina Manole a băut 300 de mililitri de Furadan

Aceasta este, cu aproximaţie, cantitatea de oravă pe care a înghiţit-o Mădălina Manole, spun criminaliştii. Procurorii iau în calcul precedente din străinătate pentru a explica această cantitate mare de Furadan, potrivit Realitatea.net.

“S-a stabilit că din sticlă lipsesc aproximativ 300 ml de Furadan. Nu se poate stabili exact cantitatea ingerată de Mădălina Manole pentru că o cantitate, e drept, infimă, s-a mai scurs pe sticlă, pe pahar, pe jos. După cum v-am mai spus, erau picături şi pe podea, şi pe mână şi mai erau urme şi pe pahar. Vom lua în calcul, aşadar, cantitatea de 300 ml de Furadan”, a declarat, pentru ring, un  magistrat bucureştean care se ocupă de anchetă.

Cantitatea enormă de Furadan găsită în stomacul Mădălinei Manole i-a determinat peocurori să caute precedente judiciare în criminalistica din străinătate,

În varianta în care se va stabili cauza morţii „sinucidere cu Furadan”, procurorii iau în calcul şi invocarea unor precedente din străinătate care, culmea, depăşesc cu mult cantitatea care se presupune că ar fi băut-o, singură sau ajutată, Mădălina Manole. Procurorul Tiberiu Moldovan, care se ocupă special de anchetă, a găsit, în cazuistica mondială, documentaţie criminalistică privind cantităţi de peste 400 ml de Furadan dovedite a fi fost ingerate de anumiţi sinucigaşi.

„Este o aberaţie. Asta nu poate fi probă la dosar, chiar dacă o spune FBI sau orice altă instituţie. Pe noi ne interesează să ne răspundă INML, în mod ştiinţific, dacă Mădălina Manole putea să ingereze singură sau ajutată această cantitate enormă de Furadan”, a replicat avocatul familiei Manole, Bogdan Bărbuceanu.

 

 

Cele mai citite

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Litoralul românesc are o nouă stațiune: Mamaia Nord

Plajele naturale largi, cu nisip fin, spațiile de cazare noi sau proaspăt renovate, evenimentele pregătite special pentru sezonul 2024 și o gamă extrem de...

VIDEO. Caz halucinant la Sibiu. Bolid de zeci de mii de euro, dar fură 20 de lei dintr-o cofetărie

Proprietarul unui lanț de cofetării din zona Sibiului a luat măsuri în urma unei creșteri a furturilor și a instalat camere de supraveghere în...
Ultima oră
Pe aceeași temă