16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialMăcel între ciobani

Măcel între ciobani

Un cioban a murit, iar alți trei au fost răniți, în urma unei bătăi izbucnite între aceștia la o stână din zona Șaua Paltina, în Masivul Retezat, la fața locului fiind necesară intervenția jandarmilor montani și a salvamontiștilor pentru salvarea victimelor care aveau nevoie de îngrijiri medicale, a informat sâmbătă Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara.

În conflictul care a izbucnit vineri seara au fost implicați cinci ciobani, unul dintre ei, rănit mai ușor, reușind să sune la numărul de urgență 112 pentru a cere ajutor.

Către zona în care se aflau ciobanii au pornit patru jandarmi montani din cadrul Postului Câmpu lui Neag, trei salvamontiști din cadrul formațiunii Uricani, precum și doi polițiști din cadrul Poliției orașului Uricani, după circa patru ore de urcuș aceștia reușind să ajungă la locul solicitării. 

"Jandarmii montani, polițiștii și salvamontiștii au ajuns în zona Șaua Paltina în jurul orei 23,00 și au constatat că la conflict au participat cinci ciobani. Trei dintre aceștia erau răniți și li s-a acordat primul ajutor de către salvamontiști. Totodată s-a constatat că un alt cioban nu mai prezenta semne vitale", a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Hunedoara, maior Nicolae Răducu.

Având în vedere faptele petrecute, spre zona Șaua Paltina au pornit apoi alți cinci jandarmi montani și 12 salvamontiști, care au avut misiunea de a transporta la baza muntelui pe cele trei persoane rănite. Doi dintre răniți au fost duși cu ajutorul unei tărgi speciale, au fost preluați de o ambulanță și transportați la spitalul din Lupeni. Tot acolo a ajuns și cel de-al treilea rănit ușor, acesta fiind ajutat de jandarmii montani. 

De asemenea, la fața locului au ajuns cinci polițiști și un reprezentant al Serviciului de Medicină Legală Hunedoara.

"Jandarmii montani și polițiștii au rămas la locul producerii conflictului până la finalizarea cercetărilor. În acest caz activitatea de cercetare penală este efectuată de către procurori din cadrul Parchetului competent", a precizat reprezentantul IJJ Hunedoara pentru Agerpres.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu anunță construcția noului stadion Dan Păltinişanu din Timișoara. Ce capacitate va avea

Premierul Marcel Ciolacu anunță, joi, noi investiții în Timiș, respectiv construcția noului stadion Dan Păltinişanu, cu o capacitate de 30 de mii de locuri,...

Spitalul Obregia din București va avea o Secţie clinică de psihiatrie pediatrică

O Secţie clinică de psihiatrie pediatrică urmează să fie realizată la Spitalul Obregia, în baza unui protocol de colaborare încheiat între Administraţia Spitalelor şi...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă