13.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialLiviu Dragnea amenință că va reclama România la CEDO pe motiv că...

Liviu Dragnea amenință că va reclama România la CEDO pe motiv că a fost condamnat în dosarul Referendumului

Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a declarat, duminică seară, la postul Antena 3, că va face plângere la CEDO împotriva României pe motiv că a fost condamnat în dosarul Referendumului, unde instanţa a dat decizie definitivă de închisoare cu suspendare.

Liviu Dragnea susține că este o "țintă", ca și fosta lui soție și ca șii fiul său.

”Merg la CEDO. Cel de sus hotărăşte, dar dacă te simţi total nevinovat, nu ai cum să nu speri că cineva până la urmă va sparge gheaţa” a declarat preşedintele PSD.

Dragnea a făcut referire şi la familia sa: ”Pe fosta soţie o târăşte în proces, fiul meu, am înţeles că şi pe el vor să îl ia ţintă”.

Liviu Dragnea a comentat şi dosarul Tel Dum, susţinând că din 2004 unii caută o legătură a sa cu această firmă, în timp ce alte indicii sunt căutate la persoane pe care nu le cunoaşte.

”Din primăvara lui 2016, când oameni din diverse locuri din ţară transmiteau unor cunoştinte comune că au fost chemaţi să spună dacă mă cunosc. Eu nu am rezervă că sunt ţintă. Poate nu vom mai avea asemenea atitudini, sper cât mai curând. Vorbeam cum e abordată relaţia de control a firmelor româneşti. Merg peste ei, percheziţii, dosare, se dau informaţiile în presă şi sunt multe exemple. Băncile îşi retrag creditele, firma se apropie de insolvenţă, firma care producea pentru stat nu mai produce. Firme româneşti. Nu spun că trebuie controlate şi cele străine, dar trebuie altă abordare”,a mai spus Liviu Dragnea.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Zece persoane suspecte de terorism au fost omorâte de armata israeliană în Cisiordania

Armata israeliană a declarat sâmbătă că a omorât zece persoane şi a arestat alte opt într-un raid asupra taberei Nur-Shams din apropierea oraşului Tulkarm...

Economia UE va suferi dacă va intra într-o „cursă a subvențiilor” cu SUA și China

Economia Uniunii Europene va fi afectată dacă va intra într-o ”cursă a subvențiilor” cu Statele Unite(SUA) și China, avertizează un oficial din cadrul Fondului...

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...
Ultima oră
Pe aceeași temă