14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialIon Cristoiu renunţă la funcţia de director onorific al EVZ

Ion Cristoiu renunţă la funcţia de director onorific al EVZ

Jurnalistul Ion Cristoiu a anunţat pe blogul personal că renunţă la funcţia de director onorific al Evenimentului zilei, ca urmare a campanie EVZ legată de legea defăimării. 

“Evenimentul zilei, ziarul la care eu eram trecut director onorific și ziarul cu pretenții de echidistanță, se angaja într-o campanie de militantism politic împotriva unui partid, făcînd jocurile unui alt partid. E greu de spus cît de tare urăsc implicarea presei în campanii de militantism bolşevic împotriva unui politician, a unui partid, gen: Semnaţi petiţia on-line! Ieşiţi în stradă! Să dăm jos Guvernul! Da, presa se poate angaja în campanii. Acestea trebuie să fie însă ale societății civile și nu ale partidelor politice”, a scris Cristoiu pe blogul personal pentru a-şi explica decizia, scrie paginademedia.ro

Evenimentul zilei a lansat săptămâna trecută o petiţie online Jos Cenzura de pe internet! Opreşte-l pe Dragnea!, care a adunat până acum peste 3.400 de semnături. Acesta a fost şi motivul pentru care Ion Cristoiu a  suna conducerea ziarului pentru a le transmite că ceea ce fac în “chestiunea Dragnea este o deraiere de la normele profesiei de jurnalist”. 

Pe de altă parte, redactorul-şef Simona Ionescu a publicat un articol pe site-ul EVZ, prin care spune că a luat act de renunţarea la funcţie a lui Cristoiu. Ea a precizat că acesta va rămâne principalul editorialist al ziarului. 

Din explicaţiile lui Ion Cristoiu: 

”Despre cum am ajuns eu director onorific şi am făcut şi ce-am dres în această funcţie onorifică (nu sînt plătit nici măcar cu un pumn de seminţe pentru funcţia asta!) n-am scris pînă acum”.

”În cazul funcţiei de director onorific, am pus următoarea condiţie: Accept, deşi mulţi o să mă înjure, dar, din cînd în cînd, mai precis cînd ziarul se angajează într-o campanie de presă mai aparte, să fiu consultat şi eu. Nu mă amestec în treburile ziarului, ele merg bine şi sub colaboratorii lui Dan Andronic, deşi asta înseamnă şi multe riscuri, printre care şi cel de a fi puse pe seama mea poziţiile politice ale ziarului. Şi aşa, după ani de scris zilnic la Evz, întîlnesc cititori ai ziarului care-mi reproşează lucrurile tipărite în ziar sau publicate on-line ca fiind cu acceptul meu. Era – se înţelege, o condiţie de bun-simţ. Una e să fiu colaborator și alta e să fiu director onorific. Nu puteam gira cu numele meu ceea ce eu consideram deraieri ale ziarului de la deontologie.”

 Pentru prima dată de cînd sînt director onorific i-am sunat pe cei care-i ţin locul lui Dan Andronic, foştii mei elevi din Şcoala Evenimentului zilei. Le-am spus că tot ceea ce fac în chestiunea Liviu Dragnea e o deraiere de la normele profesiei de jurnalist.

Telefonasem ca să cer scoaterea mea din funcția de director onorific. N-am nimic împotrivă să duceți orice campanie vreți. Cu o condiție: Să mă scoateți din funcția de director onorific. Cîtă vreme scrie pe frontispiciu Ion Cristoiu – director onorific, orice campanie angajează și numele meu. Și sunt prea bătrîn ca să-mi stric imaginea doar de dragul vostru, chiar dacă-mi sunteți simpatici.

E treaba lor ce interese au. Doar să nu mă ia pe mine de prost. Prostul care le girează cu numele punerea ziarului în slujba unor interese politice străvezii. Dat fiind că n-am nici un canal de comunicare cu actuala conducere a Evz, folosesc această cale pentru a anunţa: Cererea mea de a fi scos din funcţia de director onorific.

 

Cele mai citite

Diversitatea ochelarilor: opțiuni remarcabile care îți atrag atenția

În căutarea perechii perfecte de ochelari, oamenii descoperă o gamă largă de opțiuni care depășesc simpla corectare a vederii. Dincolo de funcționalitatea lor esențială,...

Nicu Ștefănuță a depus plângere la CNCD împotriva preotului Nicolae Tănase, din cauza declarației revoltătoare la adresa femeilor abuzate sexual

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Grupului Verzilor din Parlamentul European, a depus o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva preotului...

De ce reconstrucția incluzivă a Romilor din Ucraina postbelică va fi o palmă pentru Putin

Acesta s-ar putea să nu pară momentul potrivit pentru a vorbi despre Romii din Ucraina. Conducerea țării se luptă să mențină sprijinul aliaților cheie....
Ultima oră
Pe aceeași temă