19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialVIDEO La 90 de ani, bunica Anei Maria Pătru, acuzată de...

VIDEO La 90 de ani, bunica Anei Maria Pătru, acuzată de corupție, a fost adusă la DNA. Procurorii o puteau audia acasă, dar numai la cererea rudelor

UPDATE 21,10: Avocatul Veronel Rădulescu, cel care o reprezintă pe Ana Maria Pătru în dosarul de la DNA, a declarat, miercuri seară, că bunica acesteia este domiciliată într-o comună din județul Vâlcea și a trebuit să facă 400 de kilometri până la Ploiești pentru a ajunge să fie audiată de procurorii DNA.

Avocatul a susținut că bătrâna de 90 de ani a fost citată să se prezinte ca martor la Ploiești  "de azi pe mâine".


La vârsta de 90 de ani, Nicoliţa Simionescu, bunica Anei Maria Pătru, trebuia audiată de procurori acasă, a subliniat, miercuri, la B1 Tv, Sabin Orcan, jurnalist la România Liberă.

Fosta şefă a Autorităţii Electorale Permanente, Ana Maria Pătru, a însoțit-o miercuri, la sediul DNA Ploiești, pe bunica ei în vârstă de 90 de ani.

Bunica a venit în fața procurorilor pentru că fusese citată ca martor în dosarul în care este cercetată Ana Maria Pătru. Bătrâna a refuzat însă să dea declarații, spunând că nu-și amintește despre faptele de care o întrebau anchetatorii.

Evident, imaginea bătrânei, deplasându-se cu greu spre intrarea în sediul DNA, ajutată de nepoată, a avut darul de a aduce un val de simpatie asupra acesteia din urmă. Doar că, potrivit legislației penale, bătrâna putea fi audiată de procurori chiar la ea acasă, cu o singură condiție: aceea ca fie un avocat, fie un membru al familiei să facă o cerere în acest sens către Parchet.

În lipsa acestei cereri, procurorul nu putea avea inițiativa de a veni acasă la martoră.

Potrivit Digi 24, Ana Maria Pătru și bunica ei au fost citate, miercuri, în cel de-al doilea dosar de corupţie deschis pe numele Anei Maria Pătru. Bătrâna a fost chemată pentru a da detalii despre un teren care ar fi fost achiziţionat din banii primiţi drept mită de nepoată.


„A fost audiată mama Anei Maria Pătru, tot în calitate de martor, nu a dat nicio declaraţie, nici nu cred că avea ce să declarat. S-a procedat, de asemenea, la instituirea unui sechestru asigurator pe un apartament aparţinând mamei Ana Maria Pătru, din Constanţa”, a declarat Rădulescu.

„Vreau să trăiesc să văd și eu pe DNA care și-a bătut joc de copilul meu, să-i văd și pe ei la pușcărie", a spus bunica la intrarea în sediul DNA.

Ana Maria Pătru a fost pusă, în data de 27 septembrie 2017, sub control judiciar de procurorii DNA Ploiești într-un nou dosar în care aceasta ar fi inculpată pentru infracțiunile de trafic de influență, spălare a banilor și inducere în eroare a organelor judiciare.

În decembrie 2016, Ana Maria Pătru a fost trimisă în judecată de DNA Ploiești sub acuzația că a primit mită de la firma Siveco, constând în contravaloarea unui apartament și a unui autovehicul pentru a asigura derularea, în bune condiții, a unor contracte pe care compania le avea cu AEP.

Fosta şefă a Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Ana Maria Pătru, a fost pusă sub control judiciar, miercurea trecută, de procurorii DNA Ploieşti, aceasta declarând, la ieşire că „e un joc al denunţului”.


„Nu am păţit niciodată, nici pe timpul războiului aşa ceva. Eu sunt veteran de război. Soţul meu a fost veteran. Nu s-a întâmplat niciodată ceea ce s-a întâmplat cu DNA acum care mi-a nenorocit sănătatea. Mi-au luat copiii din pat şi i-au adus aici”, a spus femeia.

 

Potrivit procurorilor, în perioada aprilie-mai 2013, Ana-Maria Pătru, fosta şefă a Autorităţii Electorale Permanente (AEP) a cerut de la reprezentanţii unei firme de sotfware 1 milion de euro, pentru a-l convinge pe directorul unei instituţii publice să soluţioneze în mod favorabil o investigaţie ce viza firma de software.

„În acelaşi context, inculpata a primit, în trei tranşe, în perioada iulie 2013 – martie 2014, suma totală de 600.000 euro (în cursul lunii iulie 2013 – suma de 400.000 euro, sumă remisă şi primită într-o servietă marca Montblanc împreună cu un instrument de scris aceeaşi marcă; sfârşitul lunii noiembrie 2013 – suma de 100.000 euro şi în cursul lunii martie 2014 – suma de 100.000 euro)”, arată DNA.

Sursa citată mai precizează că, pentru a ascunde provenienţa sumei de 600.000 de euro, în 2016, Ana-Maria Pătru a cumpărat un teren (pe numele unei rude) în oraşul Voluntari, în valoare de 130.000 de euro, a cumpărat (pe numele altei rude) un apartament în Constanţa în valoare de 80.000 de euro, a efectuat investiţii în valoare de 437.314,13 de euro ce consta în ridicarea unei case din Voluntari şi dotarea apartamentului din Constanţa.

„La data de 05 decembrie 2016, inculpata Pătru Ana Maria a formulat şi înregistrat la Direcţia Naţională Anticorupţie un denunţ privind existenţa unei infracţiuni de trafic de influenţă, pretins comisă de directorul instituţiei publice la care am făcut referire mai sus, cunoscând că acesta este nereal. Cu ocazia audierii în calitate de inculpat, Pătru Ana Maria a recunoscut că denunţul – obiect al infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, reţinută în sarcina sa, este mincinos”, mai spun procurorii.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Reforma austerității, îmblânzită. Plafonări peste plafonări de la Guvern

După austeritatatea de anul trecut și cu un deficit bugetar la limită, Executivul face cadouri pentru români, iar angajații din companiile de stat pot...

Șeful armatei estone vrea dublarea bugetului apărării de 3% din PIB

Comandantul armatei estone, generalul Martin Herem, a susţinut joi că ţara sa, ce deja are un buget al apărării de circa 3% din PIB,...

USR: Guvernul Ciolacu minte când spune că ia măsuri în favoarea consumatorilor şi că scade facturile românilor

Reprezentanţii USR consideră că Guvernul PSD-PNL ''minte'' atunci când spune că reduce facturile românilor şi că, de fapt, continuă să întreţină schema prin care oamenii...
Ultima oră
Pe aceeași temă