14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialJurnalista Sorina Matei scoate în evidență 15 contradicții în declarațiile șefei DNA

Jurnalista Sorina Matei scoate în evidență 15 contradicții în declarațiile șefei DNA

Jurnalista Sorina Matei, care s-a remarcat prin susținerea acordată luptei anticorupție, dar și prin dezvăluirile despre jocurile de culise din DNA și SRI, a analizat, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, declarațiile acordate de procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, în interviu pentru Agerpres.

Astfel, jurnalista susține că declarațiile șefei DNA conțin „afirmaţii false, parţial false, confuze, inexacte sau contradictorii.”

Despre participarea la lucrările Comisiei parlamentare care anchetează alegerile din 2009

Laura Codruța Kovesi: „Aşa cum am procedat şi în 2007, când eram Procuror General. Nu există nicio prevedere legală în baza căreia un procuror să fie obligat să meargă să dea explicaţii în Parlament. Atunci am cerut punctul de vedere al CSM, s-a dat o hotărâre de principiu. Acelaşi lucru am făcut şi acum.”



Sorina Matei: „Afirmaţie parţial falsă. Realitate: Deşi CSM nu a instituit în 2007 obligativitatea prezenţei în comisiile parlamentare, aceeaşi hotărâre a CSM din 2007 invocată şi în 2017 stipulează următoarele: <<s-a hotarat ca, in mod exceptional, pot participa in calitate de invitati la Comisiile parlamentare atunci cand este necesara clarificarea unor aspecte de natura tehnica sau a unor informatii de interes public>>.”

Laura Codruța Kovesi: „Ca atare, potrivit legii, eu nu mă pot prezenta undeva, într-o comisie de anchetă care nu are atribuţii să ancheteze activitatea profesională pe care eu am desfăşurat-o sau o desfăşor. (…) Nu există nicio obligaţie legală de a te prezenta în calitate de martor sau altă calitate la o altă comisie de anchetă”.



Sorina Matei: „Afirmaţie falsă. Realitate: Decizia 430 din 2017 a CCR, punctul 43: <<Persoanele care sunt invitate, respectiv cele care reprezintă, în virtutea funcției lor de conducere autorități/instituții publice ce nu se află sub control parlamentar, care, în considerarea principiului colaborării loiale între instituțiile/autoritățile statului, au obligația să ia parte la lucrările comisiei în toate cazurile și indiferent de obiectul anchetei parlamentare>>. CCR decide în numele legii iar decizia e definitivă şi general obligatorie pentru toate instituţiile statului.”

Laura Codruța Kovesi: „Am răspuns de fiecare dată la ceea ce am fost întrebată”

Sorina Matei: „Afirmaţie falsă. Realitate: Din iunie 2017 până în august 2017, în 4 corespondenţe cu comisia parlamentară procurorul şef DNA a refuzat să se prezinte la invitaţiile comisiei iar în a 4-a scrisoare trimisă comisiei parlamentare, datată 11 august, în 7 pagini nu a răspuns la cele 2 întrebări transmise de comisie: dacă a fost în noaptea alegerilor prezidenţiale din 2009 acasă la G.Oprea şi, dacă da, în ce scop. Aşadar, procurorul şef DNA nu a răspuns de fiecare dată la ceea ce a fost întrebat”.



Despre conflictul cu Inspecţia Judiciară

Laura Codruța Kovesi: „Noi nu suntem în conflict cu Inspecţia Judiciară.”

Sorina Matei: „Afirmaţie falsă. Realitate: Trei note apărute în public arată, pe de o parte, conflictul dintre Inspecţia Judiciară şi DNA şi, pe de altă parte, conflictul între inspectorii Inspecţiei Judiciare. O primă notă, datată 25 august 2017, descrie conflictul dintre procurorii DNA şi inspectori, prin manifestări <<lipsite de calm şi răbdare, bazate pe un ton ridicat>>, ce a creat mai multor procurori o stare de discomfort <<manifestată prin plans>> – <<lucru care poate fi confirmat şi de procurorul şef directie Laura Codruţa Kovesi>>. A doua notă, datată 29 august 2017, arată că şefa DNA le-a transmis inspectorilor pe <<ton autoritar>> că dacă vorbesc cu procurorii care şi-au încetat activitatea în cadrul DNA va contesta raportul Inspecţiei Judiciare. A treia notă, datată 25 august 2017 şi trimisă Inspecţiei, semnată de Laura Codruţa Koveşi şi alţi procurori DNA, arată nemulţumirile DNA în privinţa Inspecţiei referindu-se la aceeaşi temă a discuţiilor cu foşti procurori DNA.”



Despre Sebastian Ghiţă și Puiu Popoviciu

Laura Codruța Kovesi: „Nu a întrebat nimeni Poliţia română cum au reuşit să treacă frontiera, nu ştiu dacă s-au constituit dosare penale pentru trecere frauduloasă a frontierei pentru că ei aveau interdicţie de a se prezenta, dar în niciun caz nu e treaba DNA ca în momentul în care a instituit un control judiciar la un inculpat să-l păzească. E treaba Poliţiei ”

Sorina Matei: „Afirmaţii parţial false. Realitate. În cazul Sebastian Ghiţă, aflat sub control judiciar, DNA Ploieşti a dispus prin ordonanţă de supraveghere, emisă pe 48 de ore, măsuri ce nu au presupus control în trafic sau limitarea libertăţii inculpatului. Măsurile din ordonanţă au fost coordonate de procurorul DNA Ploieşti care a emis actul, măsurile au fost în responsabilitatea lui de coordonator al anchetei penale şi doar au fost puse în aplicare de DOS care a lucrat în subordinea procurorului DNA Ploieşti. Aşadar, cel puţin în cazul S.Ghiţă, nu a fost numai treaba Poliţiei, ci şi a coordonatorului anchetei- DNA Ploieşti.”

Despre protocoalele de colaborare cu SRI

Laura Codruța Kovesi: „N-are nicio legătură protocoalul de colaborare. În acest moment, avem nişte dispoziţii legale pe care trebuie să le respectăm. Din punct de vedere tehnic, noi respectăm în totalitate dispoziţiile legale, problema e că ducem lipsă de resurse. Sunt anumite activităţi şi vă dau un exemplu. Cu supravegherea operativă cum o numim noi, dar în termeni populari este acel filaj. Câteodată ai nevoie de filaj. Să vezi o persoană când se deplasează dintr-oparte în alta.Vă daţi seama că trebuie resurse umane şi materiale să poţi să faci această activitate pe care noi nu o desfăşuram”, a răspuns ea, întrebată dacă instituţia lipsa protocoalelor de colaborare cu SRI.

Laura Codruța Kovesi: „Sigur că da, sigur că da, sigur”, a răspuns, întrebată dacă duce lipsa protocoalelor.

Sorina Matei: „Afirmaţii contradictorii. De la <<N-are nicio legătură protocoalele de colaborare” până la “Sigur, sigur că da, sigur>> că ducem lipsa protocoalelor de colaborare.”

Citiți postarea integrală aici.

 

Cele mai citite

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminată din Conference League! Echipele calificate în semifinalele competiției

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu...

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...
Ultima oră
Pe aceeași temă