12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialJudecătoarea CCR Livia Stanciu: Kovesi a fost în locuința lui Gabriel Oprea

Judecătoarea CCR Livia Stanciu: Kovesi a fost în locuința lui Gabriel Oprea

 

Prezența lui Kovesi la locuința lui Gabriel Oprea în turul doi al alegerilor prezeidențiale din 2009 ar fi confirmată de mărturiile din dosarul de la Parchetul General, potrivit opiniei separate a judecătoarei CCR. Parchetul General a clasat dosarul, pe motiv că nu au existat elemente legate de fraudarea alegerilor.

Judecătoarea CCR Livia Stanciu susține că  şefa DNA a participat la acea întâlnire alături de şefii SRI, George Maior şi Florian Coldea. Afirmația apare într-o opinie separată, legată de decizia prin care CCR a decis că Laura Codruța Kovesi a încălcat autoritatea Parlamentului atunci câna a refuzat să se prezinte în fața Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile din 2009.
Mai exact, Livia Stanciu aminteşte de dosarul clasat de Parchet în această speţă, precizând că din mărturiile celor audiaţi de procurori a reieşit „în mod indubitabil”, că şefa Laura Codruţa Kovesi a participat la evenimentul de natură privată.
„Parchetul a mai reţinut că, probele testimoniale administrate în cursul urmăririi penale au relevat, în mod indubitabil, că persoanele prezente în seara zilei de 6 decembrie 2009 la locuinţa martorului Oprea Gabriel, respectiv George Maior, Vasile Dîncu, Florian Coldea, Laura Codruța Kovesi, Onţanu Neculai şi Iordănescu Anghel au participat la un eveniment de natură privată, la invitaţia acestuia, nefiind iniţiată nicio operaţiune de fraudare/viciere a rezultatelor alegerilor prezidenţiale”, se arată în opinia separată semnată de judecătoarea CCR.

Participanții au discutat despre exit-poll-uri

În document  mai sunt consemnate şi fragmente din depoziţiile celorlalte persoane audiate.
Gabriel Oprea: „ (…) Subliniez încă o dată faptul că a fost o simplă cină, însă datorită mediului exploziv din societate, se poate transforma în orice (…)"
Vasile Dâncu: „(…) toţi cei prezenţi m-au întrebat despre rezultatele exit-poll-urilor, prin prisma profesiei mele de sociolog, niciunul dintre aceştia nediscutând aspecte plecând de la premisa funcţiei pe care o detineau la momentul respectiv, ci, pur şi simplu, aşa cum am spus anterior, discuţii fireşti, comune, între prieteni. (…) Cred că eu am vorbit cel mai mult dintre persoanele prezente şi am încercat să explic cum a fost posibil ca cele 12 procente care făceau diferenţa în favoarea candidatului Mircea Geoană după primul tur să fie pierdute, astfel că eu am punctat, din punctul meu de vedere, patru momente care au condus la această pierdere (…) Subliniez faptul că asocierea acelei intâlniri cu caracter privat şi vicierea rezultatului alegerilor este o pură fantezie şi nimic din comportamentul celor prezenţi la masă nu trădează niciun fel de amestec al instituţiilor în respectivele alegeri (…)".
Anghel Iordănescu: „A fost o cină la care s-a comentat pe seama exit-poll-urilor, respectiv pe teme fotbalistice. Nu mi s-a părut, din discuţiile purtate între persoanele prezente, ceva dubios, ilegal(…) ",
Dan Andronic: „Nu am spus şi nici nu am nici o dovadă în acest sens că persoanele prezente la acea întâlnire din seara de 6 decembrie 2009 la locuinţa lui GABRIEL OPREA au participat la vreo operaţiune de fraudare, viciere a rezultatelor alegerilor prezidenţiale. Am precizat şi în apariţiile publice că nu am pus în niciun moment în discuţie posibilitatea fraudării sau vicierii alegerilor prezidenţiale. (…) Repet incă o dată că eu, personal, nu am niciun element concret că persoanele prezente în acea seară participau la un proces de viciere a rezultatului alegerilor. Elementul comun pentru care am fost prezenţi în casa lui GABRIEL OPREA în acea seară l-a reprezentat tocmai persoana acestuia (…) ".

Ce conține opinia separată
În opinia separată, Livia Stanciu susține că au existat încălcări ale Constituției în ceea ce privește constituirea și funcționarea Comisiei speciale de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009.
În schimb,  Laura Codruța Kovesi a procedat corect, trimițând comisiei o scrisoare în care afirmă că nu are date despre fraudarea alegerilor, fapt dovedit și de închiderea dosarului pe această temă de către Parchet.
CCR a constat că există un conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de refuzul procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie de a se prezenta în faţa Comisiei speciale de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial.
CCR a constatat, totodată, obligaţia Laurei Codruţa Kövesi de a se prezenta în faţa Parlamentului României – Comisia specială de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial şi de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţie celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, utile activităţii comisiei.

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...
Ultima oră
Pe aceeași temă